Sari la conținut

Precizările primăriei sectorului 4 cu privire la autorizația de funcționare a clubului Colectiv

Față de tragedia produsă în noaptea de vineri, 30 octombrie a.c., în incinta Clubului Colectiv, soldată cu 27 de victime și aproximativ 170 de răniți, în raza de competență care îi revine, conform Legii, Primăria Sectorului 4 face următoarele precizări:

Respectivul agent economic își desfășura activitatea în baza declarației pe propria răspundere, conform căreia, erau întrunite condițiile de funcționare, specifice pentru fiecare autoritate publică. Declarația pe propria răspundere a fost cuprinsă în certificatul constatator pentru punctul de lucru, document eliberat la data de 7.10.2014 de către Registrul Comerțului.

Ulterior emiterii acestuia, S.C. Colectiv Club SRL s-a adresat Primăriei Sectorului 4, solicitând eliberarea acordului și autorizației de funcționare. În acest sens, a depus un dosar conținând: certificatul de înregistrare de la Registrul Comerțului,

actul constitutiv de înființare a societății,

certificatul constatator pentru punctul de lucru,

dovada spațiului,

contractul de salubrizare,

certificat fiscal emis de Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 4,

chitanța dovedind achitarea taxei aferentă eliberării

Eliberat de către Registrul Comerțului în baza unei declarații pe propria răspundere, certificatul constatator cuprinde codurile CAEN pentru tipul de activitate desfășurată, în acest caz, alimentație publică, baruri și alte activități de serviere a băuturilor, activități de producție cinematografică, video și de programe de televiziune, activități de post producție video, activități de interpretarea artistică, spectacole, alte activități recreative și distractive. De asemenea, conform Legii, respectivul certificat constatator rămâne valabil până la modificarea condițiilor de funcționare sau activităților pentru care s-a dat declarația pe propria răpundere.

Având în vedere că acest certificat constatator reprezenta asumarea de către solicitant a responsabilităților privitoare la legalitatea desfășurării activităților declarate, iar dosarul de autorizare depus la Primăria Sector 4 pe data de 6.11.2014, întrunea toate condițiile impuse de legislația în vigoare, s-a emis de către Autoritatea Locală Sector 4 Acordul de Funcţionare Nr. 3909/14.01.2015, respectiv Autorizaţia de Funcţionare Nr. 369/14.01.2015.

Pe parcursul anului în curs, în cadrul verificărilor întreprinse în incinta mai multor unităţi de profil, la data de 21.10.2015, prin Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 4 – Serviciul Inspecţie Comercială, a fost realizat un control şi în incinta punctului de lucru al S.C. Colectiv Club SRL, situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, corp B, clădirea 15, Parter. Poliţiştii locali au constatat că se respecta obiectul de activitate impus prin autorizaţie, în schimb, personalul angajat nu avea calificarea necesară pentru alimentaţia publică. În consecinţă, a fost aplicată o sancţiune contravenţională, fiind dispuse, totodată, termene pentru intrarea în legalitate.

Precizăm că reprezentanţii Autorităţii Locale Sector 4 au desfăşurat verificările în baza atribuţiilor impuse prin Legea Poliţiei Locale, neavând competenţe în a controla respectarea normelor PSI”, se arată în comunicatul trimis de primăria sectorului 4.

Declarația martorului care spune că a fost primul care a anunțat Departamentul de Urgență
Incendiu în clubul Colectiv din Capitală. 27 de persoane au murit, 162 au fost rănite. Declaraţii cutremurătoare de la faţa locului. Cod roşu în spitalele din Bucureşti 
VIDEO. Declaraţii cutremurătoare ale martorilor la incendiul din clubul Colectiv: "Cine a fost mai tare trăieşte"
Incendiul din clubul Colectiv | Presa străină: Tragedia "a lăsat România uluită"
Martor la incendiul din clubul Colectiv, pentru Digi24: "Când a ajuns la tavan, focul s-a extins în 3 - 5 secunde, parcă era benzină"
Ce spun reprezentanţii firmei care au organizat show-ul pirotehnic din clubul Colectiv
VIDEO. Mobilizare fără precedent la Centrul de transfuzii din Bucureşti
Klaus Iohannis, la Spitalul Floreasca: Sunt cutremurat şi revoltat. Am indicii că nu au fost respectate reglementările legale
I. Lascăr, şeful Clinicii de Chirurgie de la Floreasca: "Este ca la război, se operează simultan în mai multe săli"