Premieră în istoria Loteriei Române: a anulat două extrageri la Loto 6/49. Reacția conducerii Loteriei după dezvăluirile Digi24

Data publicării:
loto 6 49-2

ACTUALIZARE 16.19. Reacția Loteriei Române, după dezvăluirile Digi24: „Primele trageri loto din acest an vor avea loc, așa cum am comunicat încă din data de 30.12.2014, în data de 11.01.2015. Subliniem faptul că Loteria Română nu a anulat tragerile de azi, 4.01.2015, și nici pe cele de joi, 8.01.2015, asa cum a apărut în mass media”, precizează oficialiii Loteriei, într-un comunicat.

C.N. Loteria Romana S.A. își poate stabili propria politică de marketing și vânzări”, se mai arată în comunicat. 


 Pe 29 decembrie anul trecut, Ministul Finanţelor Publice anunţa că Loteria Naţională nu mai prelungeşte contractul cu firma Intralot, cea care administra soft-urile necesare desfăşurării jocurilor de noroc. O zi mai târziu, conducerea Loteriei anunţă public că tragerile loto vor fi reluate abia pe 11 ianuarie anul acesta.

Managementul acestei companii este depăşit de situaţia actuală. Nu s-a mai întâmplat aşa ceva din 1906, de când a fost înfiinţată Loteria”, a declarat Liliana Mincă, fost director al Loteriei.

În decembrie 2013, fostul ministru al Finanţelor Daniel Chiţoiu era informat de actualul manager al companiei, Adrian Mişu Manolache, de faptul că implementarea unui nou sistem informatic în Loteria Naţională ar putea dura cel puţin 6 luni. Documentul subliniază faptul că acest proces poate duce la întreruperea activităţii companiei. Lucru susţinut şi de un fost manager al Loteriei Naţionale.

„În primul rând, statul are de pierdut, prin încasările pe care le-ar fi făcut având cele două extrageri. Eu nu ştiu dacă pe 11 vor avea extragere, întrucât situaţia este extrem de complicată în cadrul Companiei Naţionale Loteria Română”, a afirmat Liliana Mincă.

Sistemul informatic este esenţial pentru activitatea Loteriei Române. Astfel că lipsa unui contract de administrare poate duce la întreruperea activităţii companiei. Mai ales că angajaţii Loteriei Române nu are specialişti care să se ocupe de programele informatice. Lucru susţinut de un fost consilier în Loteria Română.

„Jocurile erau operate exclusiv de către greci. Angajaţii Loteriei nici măcar nu aveau acces la etajul unde se desfăşura activitatea de la 6/49, de operare servere şi tot ce ţine de partea informatică. Deci, e exclus ca Loteria să aibă specialişti. Probabil, domnul Vâlcov a fost dezinformat, cum au fost şi alţi miniştri de Finanţe dezinformaţi”, a spus Sorin Constantinescu, fost consilier al preşedintelui Loteriei.

Contractul dintre Loterie şi Intralot a fost încheiat pe 26 iunie 1992 pentru o perioadă de 10 ani. Pe 23 martie 2000, Loteria a semnat un act adiţional, prin care valabilitatea înţelegerii a fost prelungită până la 31 decembrie 2013. În toată această perioadă, firma grecească a încasat între 7,5 şi 8,5 la sută din încasările lunare brute ale Loteriei.

Doar în 2014, grecii de la Intralot au încasat de la Loterie în jur de 12 milioane de dolari. Preşedintele Companiei Naţionale Loteria Română, Adrian Mişu Manolache, a fost contactat de Digi24, dar a refuzat să ofere un punct de vedere.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri