Preot, la predică: Iohannis face jocurile Germaniei

Data actualizării: Data publicării:
Schit-Sf-Lazar-Alba-Iulia

Un preot de la Schitul ”Sfântul Lazăr” din Alba Iulia le-a spus credincioşilor, duminică, la slujbă, că rezultatul faptului că România este condusă ”de un om care nu este creştin-ortodox” va fi acela că, ”mâine, poimâine” oamenii se vor trezi, ”la presiunea Europei sau a francmasoneriei”, că va fi aprobată căsătoria între persoane de acelaşi sex, adăugând că ”Iohannis face jocurile Germaniei şi Cioloş pe ale Franţei”. Preotul a declarat, luni, pentru News.ro că îşi susţine punctul de vedere exprimat în predică, iar Arhiepiscopia Alba Iulia a anunţat că va discuta cu acesta pentru că nu doreşte să promoveze o atitudine ostilă faţă de persoanele cu alte convingeri.

Schit-Sf-Lazar-Alba-Iulia
FOTO reintregirea.ro

 

Preotul Emanuel Scarlat a vorbit, la slujba de duminică, la care au participat câteva zeci de persoane, despre situaţia politică, spunând că se fac presiuni din partea Europei şi a francmasoneriei pentru legalizarea căsătoriei între persoanele de acelaşi sex, adăugând că aşa ceva este ”inadmisibil”.

”Iată rezultatul că România, ţară ortodoxă, să fie condusă de un om care nu este creştin-ortodox. Mâine, poimâine, ne vom trezi la presiunea Europei sau a mai ştiu eu cui sau a francmasoneriei ca şi în ţara noastră să se aprobe căsătoria între persoane de acelaşi  sex. Sau mai mult, să se recunoască căsătoriile altora care vin în ţara noastră. Este inadmisibil aşa ceva […] Acest om face jocurile politice străine. Iohannis face jocurile Germaniei şi Cioloş face jocurile Franţei”, a spus preotul.

El a mai afirmat că ”s-ar putea să fie nevoie de atitudinea fiecăruia” pentru a se cere ”dreptul fundamental al familiei formate din bărbat şi femeie”, susţinând că nu se poate tolera ”Sodoma şi Gomora în ţara noastră” şi întrebându-se ce viitor vor mai avea copiii noştri.

”S-ar putea să fie nevoie de atitudinea fiecăruia [...] Să cerem dreptul fundamental al familiei formate din bărbat şi femeie. Nicidecum toleranţă. Ce să tolerăm? Sodoma şi Gomora în ţara noastră? Să tolerăm acţiuni sexuale păcătoase în ţara noastră? Păcate strigătoare la cer, păgâne, sodomiste? Ce viitor vor avea copiii noştri? Câţi viitori creştini vor mai avea copiii lor? Ce naţiune va mai fi România? Francmasoneria se teme de România”, a mai spus el.

Contactat, luni, de corespondentul News.ro, preotul duhovnic Emanuel Scarlat a declarat că îşi susţine poziţia exprimată public şi că, în opinia sa, relaţiile dintre persoanele de acelaşi sex nu trebuie tolerate sub nicio formă.

”Nu, pentru că Dumnezeu aşa a binecuvântat căsătoria, între un bărbat şi o femeie. Punct. Nu putem accepta altceva, dovadă că dacă noi tolerăm căsătoria între persoane de acelaşi sex, gândiţi-vă la pasajele biblice ale Sodomei şi Gomorei. Clar, au fost pedepsiţi pentru astfel de păcate strigătoare la cer. Dacă preşedintele ţării socoteşte că întregul popor român ortodox şi credinţa noastră ortodoxă sunt fanatice, aici a greşit. Cum poţi să spui aşa ceva? Într-o ţară bimilenară creştin ortodoxă nu putem accepta aceste lucruri, pentru că este strigător la cer. Nu putem tolera păcatul în sine, de căsătorie nici nu mai vorbim. Păcatul în sine este păcat. Animalele ne dau o lecţie de viaţă în acest sens […] astfel de lucruri sunt aberaţii şi sunt lucruri nefireşti”, a spus preotul.

Potrivit preotului, ceea ce a spus el duminică la predică a văzut apoi şi la televizor. De asemenea, el a susţinut că masoni există şi în Biserica Ortodoxă Română.

”Aseară, a arătat la televizor, la ştiri. Noi trebuie să avem un preşedinte cu credinţă. Noi trebuie să avem ca pilde de urmat pe Constantin Brâncoveanu, pe Mihai Viteazul, pe Ştefan cel Mare şi alţi domnitori care au avut frica lui Dumnezeu, nu ceea ce se impune de dincolo. Se vede clar că România este condusă de afară şi nu din interior. Sunt jocurile străine. Francmasoneria se loveşte de acest zid al ortodoxiei în România. Am auzit la televizor. Nu ne dezicem că sunt şi în biserică oameni racolaţi din masonerie. Este o mişcare ocultă secretă”, a mai declarat preotul.

Reprezentanţii Arhiepiscopiei Ortodoxe Române Alba Iulia au declarat, luni, că vor lua legătura cu preotul Emanuel Scarlat şi vor încerca să rezolve situaţia, în condiţiile în care, deşi doreşte să promoveze valorile bisericii, asta nu înseamnă ”o atitudine ostilă” sau instigare ”la ură şi mânie faţă de persoanele cu alte convingeri”.

”În activitatea noastră nu intră criticarea sau evaluarea unui regim politic. Ca biserică susţinem valorile morale, însă nu evaluăm activitatea politică a unor oameni aflaţi în funcţie. Vom avea o discuţie cu părintele Emanuel. Biserica este datoare să ţină la valorile familiei creştine autentice, pentru că asta prevăd canoanele şi textele fundamentale. Dar asta nu înseamnă că noi avem o atitutdine ostilă sau instigăm la ură şi mânie faţă de persoanele cu alte convingeri. Le respectăm alegerea. Noi nu am mai avut asemenea incidente. Ca biserică am stabilit aceste demersuri, însă nu am instigat şi nu am promovat niciodată intoleranţa”, Oliviu Botoi, purtător de cuvânt şi consilier al Arhiepiscopiei.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercurea trecută, întrebat ce părere are despre demersul modificării Constituţiei în sensul definirii căsătoriei ca fiind exclusiv între o femeie şi un bărbat, că el este adeptul toleranţei şi consideră ca fiind "greşită" calea "fanatismului religios" şi a solicitărilor ultimative.

La rândul său, premierul Dacian Cioloş a afirmat, într-un interviu acordat Hotnews.ro, referindu-se la căsătoria între persoanele de acelaşi sex, că pledează pentru toleranţă şi pentru respectarea ideii de familie tradiţională.

"Eu pledez pentru toleranţă cu respectarea ideii de familie. Avem o Constituţie, cred că familia e un element important, un nucleu al societăţii din România şi nu cred că ideea de familie în România ar trebui sistematic pusă în contradicţie cu ideea de toleranţă", a declarat premierul, întrebat pentru ce pledează, dat fiind că preşedintele Klaus Iohannis a pledat pentru toleranţă în privinţa interzicerii căsătoriei între persoanele de acelaşi sex.

Reprezentanţii Asociaţiei Neamunit şi Coaliţia pentru Familie au solicitat în septembrie Parlamentului să urgenteze procedurile parlamentare pentru revizuirea Constituţiei privind introducerea precizării că familia se întemeiază între un bărbat şi o femeie, iar referendumul să fie organizat simultan cu alegerile parlamentare din 11 decembrie.

Curtea Constituţională a avizat pozitiv, pe 20 iulie, iniţiativa de modificare a Constituţiei astfel încât să se stipuleze explicit că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie, nu pe cea între soţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri