Sari la conținut

Prima zi de primăvară, cu temperaturi de până la 15 grade Celsius

 

Conform tradiţiei, Baba Dochia îşi leapădă cele nouă cojoace rămase din timpul iernii.

Aşa cum ne-am aşteptat, vremea va fi capricioasă. În cazul în care v-aţi ales una dintre primele patru „babe”, aflaţi că în primele două zile de martie, ne bucurăm de temperaturi agreabile mai ales în sudul ţării, unde maximele vor depăşi 15 grade. Totuşi, vor fi ploi în majoritatea regiunilor, dar şi lapoviţă sau ninsoare la munte şi trecător în regiunile nordice. În plus şi vântul va prinde putere în cea mai mare parte a ţării.

La munte primăvara începe cu vreme mohorâtă, dar caldă. Vor fi ploi, iar la altitudini mari şi lapoviţă şi ninsoare, în special în Carpaţii Occidentali şi Orientali. Vântul va fi activ pe creste, dar nu cu viteze foarte mari. Cel mai cald va fi prin masivele sudice, unde se vor înregistra 8 grade Celsius. Aşadar, dacă aţi decis să petreceţi Mărţişorul la munte, nu aţi făcut o alegere greşită.