Sari la conținut

Primul segment din autostrada Bucureşti - Ploieşti nu va fi gata prea curând. CNADNR cere rezilierea contractului cu Pizzarotti şi Tirrena

Contractul pentru construcţia primilor 6,5 kilometri de autostradă dintre Bucureşti şi Ploieşti este la un pas de reziliere. CNADNR a transmis către constructorii Pizzarotti şi Tirrena Scavi notificarea de reziliere a contractului, a anunţat marţi ministrul Transporturilor, Dan Şova.

FOTO: CNADNR

A fost trimisă notificarea de reziliere a acestui contract vineri, dacă nu mă înşel”, a spus oficialul.

Tronsonul ar trebui să facă conexiunea între centura Capitalei şi Moara Vlăsiei şi urma să fie inaugurat în acest an, potrivit estimărilor iniţiale.

În 2012 şi 2013 însă, finanţarea pentru acest tronson a fost aproape de zero, se arată într-o analiză Business Club. Cu reducerea finanţării, termenul de finalizare fusese oricum prelungit până în aprilie 2015.

Lipsa celor 6,5 kilometri de asfalt este unul dintre motivele pentru care şoferii nu se înghesuie pe autostrada Bucureşti-Ploieşti. Constructorii sunt italienii de la Pizzarotti şi Tirrena Scavi.