Prognoza meteo pe trei zile. Sunt așteptate ninsori în toată țara

Data publicării:
ninsori Mediafax Foto-Gabriel Pantiru

Sursa foto: Mediafax

În țară în această noapte vor fi precipitaţii mixte şi polei în Dobrogea şi prin Muntenia, iar în restul ţării va ninge. Cantităţile cele mai mari de apă sunt aşteptate în sudul şi în estul teritoriului. Vântul va prezenta intensificări în toate regiunile, cu viteze de peste 80 km/h la munte şi în sud-est, unde ninsoarea va fi viscolită. Temperaturile minime vor fi cuprinse între minus 9 şi plus 1 grad Celsius.

Mâine vremea se va răci, iar ninsorile vor continua în mare parte din ţară. În est şi în sud-est se mai pot strânge peste 30 de litri de apă pe metru pătrat. Vântul se menţine intens îndeosebi în Moldova, Dobrogea, Muntenia şi la munte, unde va troieni zăpada. Maximele termice se vor situa între minus 6 grade în Transilvania şi în Moldova şi 4-5 grade pe litoral.

În zilele următoare ninsorile vor fi slabe şi sunt aşteptate doar din loc în loc. În schimb temperaturile vor scădea foarte mult, iar vremea va deveni geroasă îndeosebi noaptea şi dimineaţa. În depresiuni, mercurul din termometre va coborî sub minus 20 de grade în timpul nopţilor. Marţi şi miercuri vântul va continua să prezinte intensificări în estul ţării, iar de joi în zonele joase apare ceaţa asociată cu depunere de chiciură.

Şi în București apar precipitaţii în orele următoare. La început acestea vor fi mixte şi vor favoriza depunerea de polei, apoi vor predomina ninsorile. Vântul va avea intensificări mai ales în a doua parte a nopţii, iar temperatura minimă va fi în jur de zero grade.

Mâine va ninge viscolit, iar vremea se va răci de la o oră la alta. Temperatura maximă, de 1 grad Celsius, se va atinge în prima parte a zilei, apoi valorile termice vor deveni negative. Presiunea atmosferică va creşte accentuat şi se va apropia de cea normală.

De marţi norii se răresc, iar condiţiile de fulguială vor fi tot mai reduse. În schimb, temperaturile vor scădea accentuat, iar vremea va fi geroasă în cea mai mare parte a intervalului. Cel mai frig va fi vineri, când maxima se va situa în jurul valorii de minus 10 grade, iar minima va fi de minus 17 grade Celsius.

Citiți și: Coduri portocaliu și galben de ninsori și vânt puternic în aproape toată țara. Directorul ANM: E posibil un cod roșu de viscol

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri