Program de sărbători. Cum funcționează magazinele, spitalele și mijloacele de transport în comun

Data publicării:
agerpres cumparaturi casa cos de cumparaturi preturi

Programul supermarketurilor pe 26 decembrie


 

Cele mai mari hipermaketuri vor avea astăzi, în ziua de Ajun, un program mai scurt. De exemplu, magazinul Carrefour este deschis astăzi până la ora 19.00, faţă de programul obişnuit până la ora 24.00. Hipermarketul Auchan are program redus astăzi până la ora 18.00, iar hipermarketul Selgros este dechis încă din această dimineaţă de la ora 6.00, până la ora 16.00.

Majoritatea hipermarketurile vor fi închise mâine şi pe 1 ianuarie. Excepţie fac Auchan din AFI Cotroceni, Cora din AFI Ploieşti şi Mega Image din Bucureşti Mall.

Pe 24, 26 şi 31 decembrie programul este mai scurt. Între 27 decembrie şi 30 decembrie şi începând de pe 2 ianuarie, cele mai multe dintre magazine vor funcţiona după programul obişnuit.

Lidl are cele mai multe zile libere pentru angajaţi în această perioadă, magazinele reţelei fiind închise pe 25 şi 26 decembrie, precum şi pe 1 ianuarie.

Programul băncilor, metroului și spitalelor

Metroul circulă în prima şi a doua zi de Crăciun la interval de nouă minute, pe toate cele patru magistrale, iar tramvaiele, troleibuzele şi autobuzele RATB vor ajunge în staţii conform programului unei zile de duminică.

Băncile au agenţiile închise în zilele de 25 şi 26 decembrie, cu excepţia unor unităţi din mall-uri, care vor funcţiona după programul acestora. Pe 24 decembrie, programul de lucru cu publicul va fi redus în cele mai multe sucursale, urmând ca in intervalul 28-30 decembrie să se lucreze normal.

Totodată, nouă spitale vor asigura asistența medicală în București, de Crăciun și Anul Nou, în timp ce Serviciul de Ambulanță va avea program normal de lucru.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri