Sari la conținut

Proiect de lege: Pedepse dure pentru bătăi în familie

  

M-a lovit, scuipat, vorbe foarte urâte, a început să lovească şi copilul. Ştia că asta e punctul meu sensibil, ca să îmi facă mie rău. De faţă cu poliţia a negat, spunea că m-am lovit cu capul de mobilă”, mărturiseşte o victimă a violenţei în familie. Femeia izbucneşte în lacrimi când îşi aminte coşmarul îndurat timp de aproape cinci ani alături de cel care i-a jurat dragoste veşnică. Ca ea sunt mii de alte soţii care au descoperit în partenerii lor adevăraţi monştri.

Statisticile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că, în România, una din trei femei este agresată fizic, verbal sau sexual.

Agresorii în familie doresc să domine, să se impună, doresc prin toate mijloacele să se vadă stăpâni în famila lor”, spune Aurelian Bocan, inspector principal la Poliţia Capitalei.

De la o palmă la bătăi care duc la moarte nu e cale lungă. 25% din omoruri se petrec în familie, arată datele Poliţiei Române. Anchetatorii au avut în faţă victime care au fost torturate şi desfigurate de partenerii lor. Şi toţi spun că legea nu e prea dură, de vreme ce agresorii pot scăpa cu o amendă penală, iar, dacă ajung să fie condamnaţi, de regulă primesc pedepse cu suspendare.

De cele mai multe ori, doar îi dă posibilitatea agresorului să-i arate victimei că nu a păţit nimic, că degeaba victima s-a dus la poliţie, s-a dus la parchet, în instanţă. El este liber, poate face orice, oricând”, mai spune inspectorul Aurelian Bocan.

Acum, senatorii cer schimbarea Codului penal: pedepse cu închisoarea de până la şapte ani şi arestarea agresorilor dacă victima are nevoie de 30 de zile de spitalizare şi nu de 90, aşa cum se întâmplă în prezent.

Gândiţi-vă ce înseamnă un om care stă 90 de zile în spital, e desfigurat, e terminat din punct de vedere al integrităţii fizice. Cred că trebuie şi prin legislaţie să temperăm, dacă nu am putea să eliminăm, violenţa”, a afirmat Ecaterina Andronescu, unul dintre iniţiatorii proiectului legislativ.

În ultimii doi ani, peste 4.000 de femei au cerut în instanţă să fie ferite de partenerii lor.

Un ordin de protecţie este eliberat de un judecător, de regulă, pentru o perioadă de şase luni. Paradoxal, tot atât au de aşteptat victimele pentru a intra în posesia documentului care le ţine departe de agresorii lor. Au fost cazuri în care femeile au aşteptat 174 de zile, timp în care, probabil, au încasat zilnic bătăi.