Sari la conținut

Cel mai mare protest sindical din ultimii ani are loc azi la Guvern

Miting sindical, astăzi, în faţa Guvernului. Cartel Alfa anunţă participarea, a zece mii de oameni din Sănătate, Poliţie şi Transporturi. Sindicaliştii spun că, trecerea taxelor sociale, de la angajator la angajat, va duce la scăderi salariale.

Protestul sindicaliştilor de la Cartel Alfa din faţa Guvernului produce schimbări în traficul Bucureştean. Între 11:00 şi 16:00, traficul va fi restricţionat în zona Guvernului.

Şoseaua Kiseleff va fi blocată între Piaţa Victoriei şi strada Ion Mincu, iar dacă va fi nevoie, restricţia se va prelungi până la Arcul de Triumf. Pe Bulevardul Aviatorilor se va circula totuşi în ambele sensuri.

Accesul în Piaţa Victoriei va fi interzis din Bulevardul Nicolae Titulescu, Strada Buzeşti şi din Bulevardul Ion Mihalache.

Traficul de pe străzile Paris şi Iancu de Hunedoara va fi redirecţionat către Bulevardul Aviatorilor. 300 de jandarmi vor asigura ordinea la protest.

„Propunerea Guvernului de transfer al taxelor sociale de la angajator la angajat reprezintă un experiment singular şi iresponsabil care riscă să ducă la dezintegrarea sistemului naţional de securitate socială. Acest plan guvernamental a stârnit deja reacţii internaţionale, deoarece este de natură să submineze progresele realizate după decenii de campanie pentru justiţie socială şi solidaritate şi pentru drepturile şi libertăţile cetăţenilor europeni. Plata contribuţiilor sociale exclusiv de către angajat nu este aplicată în nicio ţară UE. Dimpotrivă, în cele mai multe ţări, cota suportată de angajator este mai mare decât cea plătită de lucrători (media UE este de 23,57% contribuţii angajatori, 13,35% contribuţii angajat), deoarece companiile au şi o răspundere socială", a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, potrivit News.ro.

El a spus România va avea „încă o bilă neagră”, fiind „ţara care încearcă să distrugă modelul european” al asigurărilor sociale.

Potrivit acestuia, lipsa unui mecanism juridic care să oblige angajatorii să includă în salariul brut al angajatului taxele sociale care erau anterior în sarcina angajatorului pentru salarii care depăşesc salariul minim va duce la reducerea venitului net sau ar împiedica salariatul să beneficieze de facilităţi fiscale care îi sunt destinate, cum ar fi reducerea impozitului pe salariu de la 16% la 10% sau reducerea cotei de contribuţii sociale cu 4,25%. Spre exemplu, la un salariu brut de 2600 lei, salariatul va pierde până la 302 lei, adică o reducere nominală cu aproximativ 17% a salariului net. În sistemul bugetar, creşterea de 25% de la 1 ianuarie 2018 reprezintă în condiţiile acestui transfer doar 4,26%.

La rândul său, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), Dumitru Coarnă, a precizat că angajaţii din sistem se vor alătura celor de la Cartel Alfa în mişcarea de protest.

„Transferul de contribuţii către angajat va neutraliza majorările salariale. Practic, nu va fi nicio majorare”, a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, Dumitru Coarnă.

De asemenea, sindicaliştii cer deblocarea negocierii şi încheierii contractelor colective de muncă la toate nivelurile, plecând de la propunerea comună de modificare a Legii 62/2011 a celor 5 confederaţii sindicale înaintată Guvernului şi modificarea Legii 62/2011 a dialoglui social.

La mitingul din faţa Piaţa Victoriei sunt aşteptate câteva mii de persoane.