Sari la conținut

Punguță cu 9.000 de lei, pierdută de o bătrână

Femeia de serviciu dintr-un cabinet medical din Constanţa a găsit, săptămâna trecută, o pungă în care se aflau 9.000 de lei.

Dorinela Trifu, angajat al dispensarului: „Am intrat în unitate, dimineaţa. (Reporter: Banii unde erau?) Între două canapele, jos.”

Femeia s-a dus cu punga la poliţie şi le-a povestit agenţilor tot ce îşi amintea despre pacienţii care fuseseră la medic în ziua precedentă.

Dorinela Trifu, angajat al dispensarului: „Aşa am crezut, asta aş face oricând şi dacă s-ar mai întâmpla. Vă daţi seama, numai în pielea lui să nu fii, ni se poate întâmpla şi nouă.”

Poliţiştii au avut nevoie de o săptămână până l-au găsit pe proprietarul banilor.

Bogdan Păduraru, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa: „În urma verificărilor efectuate, poliţiştii secţiei 2 au identificat o femeie de 70 de ani care se pare că şi-ar fi uitat aceşti bani în unitatea medicală. Rămâne să stabilească toate aspectele prin care dumneaei poate demostra ca îi aparţin banii respectivi şi va intra în posesia lor.”

Bătrâna le-a spus poliţiştilor că scosese cei 9.000 de lei de la bancă pentru a plăti conectarea casei la reţeaua de gaze naturale. Înainte să ajungă acasă, a mers la medic şi a uitat punga în sala de aşteptare.