Raport al Curții de Conturi: Prevenirea inundațiilor, o afacere păguboasă pentru stat

Data publicării:
inundatii mediafax

Curtea de Conturi a găsit nereguli chiar la proiectul destinat reducerii impactului inundaţiilor prin supravegherea râurilor şi prognozarea viiturilor. Vorbim despre sistemul numit DESWAT, în valoare de 46 de milioane de dolari americani, care a avut probleme încă de la încheierea contractului cu firma americană Lockheed Martin Overseas Corporation, arată raportul pe anul 2009 al Curţii.

De exemplu, autorităţile române au rambursat TVA de 1,7 milioane de lei pentru lucrările făcute de subcontractorii americanilor, fără a avea documente justificative.

Pe minus a ieşit bugetul statului şi pentru că oficialii de la Apele Române nu au reţinut impozite în valoare de 2,2 milioane de lei, datorate de firmele străine implicate în proiect.

Probleme au fost şi în privinţa cumpărării de echipamente destinate sistemului de reducere a inundaţiilor. S-au achiziţionat cantităţi diferite, fără a se ţine cont de studiile de fezabilitate.

Şi Administraţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare a adus pagube statului - aproape 6 milioane de lei. Sunt bani pe care Ministerul Agriculturii i-a plătit în 2009 pentru lucrări de protecţie împotriva inundaţiilor şi pe care ar fi trebuit să-i recupereze prin programul SAPARD.

Inundaţiile au provocat pierderi statului şi în 2011. Atunci, Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a aprobat plata a 3,3 milioane de lei către firmele de asigurări de locuinţe fără documente justificative.

Sistemul DESWAT destinat reducerii inundaţiilor

- valoare contract: 46 milioane dolari

- rambursări de TVA de 1,7 milioane lei, fără documente

- impozite nereţinute în valoare de 2,2 milioane lei

- s-au cumpărat cantităţi diferite de echipamente, fără respectarea cifrelor din studiile de fezabilitate

Sursa: Raportul Curţii de Conturi pe anul 2009

ANIF nu a recuperat 5,9 milioane de lei pentru lucrări de protecţie împotriva inundaţiilor

Sursa: Raportul Curţii de Conturi pe anul 2009

Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a aprobat plata a 3,3 milioane de lei către firmele de asigurări, fără documente justificative

Sursa: Raportul Curţii de Conturi pe anul 2011

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri