Sari la conținut
News Alert

RCS & RDS deschide primul magazin sub brandul Digi în București

 

Această etapă face parte din procesul de tranziție a produselor și serviciilor companiei RCS & RDS către brandul Digi. Până în acest moment, compania a aliniat sub acest brand, întreaga ofertă de servicii de telecomunicații, precum și divizia de conținut TV, respectiv toate televiziunile deținute.

Obiectivul companiei este acela de a extinde comunicarea brandului Digi și la nivelul rețelei sale de magazine. Schimbarea aduce un nivel sporit de interacțiune cu clienții, care sunt consiliați de personalul companiei pentru a putea face o alegere cât mai potrivită cu necesitățile lor de comunicare. Totodată, noul magazin vine în întampinarea clienților cu un design modern și unic în piața de telecom.

Prin lansarea noului concept de magazin Digi, ne dorim să le oferim clienților noștri un mediu plăcut, un spațiu prietenos unde pot testa serviciile și unde pot primi informații despre ofertele companiei. Acesta este un alt pas important pe care RCS & RDS îl face pentru a spori și simplifica interacțiunea clienților cu oferta completă de servicii de telecomunicații Digi de care pot beneficia” a declarat Valentin Popoviciu, Director Dezvoltare RCS & RDS.


Magazinul are o suprafață de 100 metri pătrați și este delimitat în mai multe zone: zona de consiliere și vânzare servicii și produse Digi pentru acasă, zona de consiliere și vânzare Digi Mobil, unde clienții au acces la gama de echipamente și telefoane mobile și zona de plată a facturii, unde clienții își pot achita facturile lunare. Totodată, magazinul Digi este dotat cu echipamente de ultimă generație pentru a le oferi utilizatorilor posibilitatea de a testa serviciile companiei.

RCS & RDS a deschis magazine sub brandul Digi și în orașele Oradea, Constanța, Galați. Compania va moderniza gradual și va integra în noul concept de prezentare cele peste 300 puncte de prezență proprii existente la nivelul întregii țări.

 

RCS & RDS este unul dintre cei mai importanți operatori de telecomunicații din regiune, furnizând servicii în România, Ungaria, Spania, Italia și Cehia. Compania este lider pe piața din România în furnizarea serviciilor de internet și de televiziune prin cablu și satelit, dar și unul dintre furnizorii principali de servicii de telefonie fixă și mobilă, internet mobil precum și alte servicii de conținut. Compania deține singura televiziune de știri în format full HD, Digi24 HD, cu 8 stații locale, 3 canale de sport, Digi Sport 1, 2 și 3, care difuzează cele mai importante competiții sportive din România și din lume, un canal de filme Pay-TV, Digi Film, 3 programe de documentare, Digi World, Digi Life și Digi Animal World.