Regele Mihai: Regele Juan Carlos este unul dintre cei mai însemnaţi oameni de stat ai Europei ultimei jumătăţi de secol

Data publicării:
regele mihai si regina ana familiaregala ro

Astfel, Regele Mihai I a transmis un mesaj prin care împărtăşeşte „emoţia şi admiraţia! pe care le simte pentru regele spaniolilor, despre care spune că este „unul dintre cei mai însemnaţi oameni de stat ai Europei ultimei jumătăţi de secol”.

Am fost martorul unei bune părţi din istoria contemporană a Spaniei, un timp al sacrificiului, al schimbării, al încercărilor şi al împlinirilor. Pot spune, deci, cu toată chibzuirea, că Regele Juan Carlos este unul dintre cei mai însemnaţi oameni de stat ai Europei ultimei jumătăţi de secol. Prin darul de cârmuitor, prin devotamentul său şi prin forţa de a întruchipa democraţia, Majestatea Sa este astăzi o valoare nepereche a familiei demne a naţiunilor libere”, se arată în mesajul regelui.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri