Sari la conținut

Regionalizarea se întoarce. Județele ar urma să dispară

Baza de plecare ar putea fi actualul sistem al regiunilor de dezvoltare, cu eliminarea celor 41 de consilii judeţene. La nivel judeţean ar urma să fie menţinut doar un oficiu prefectural. Însă există şi posibilitatea unei reforme administrative care ar ţine măcar într-o anumită măsură de dezvoltările organice.

„Regiuni administrative mai mici (între 15-18), create prin fuziunea a 2-3 județe pe baza unor criterii precum: fluxurile inter-județene economice și de forță de muncă, conexiuni de transport, populație și suprafață,” a declarat Dacian Cioloş, premierul României.

Proiectul regionalizării României a dispărut brusc de pe agenda publică la sfârșitul anului 2013. Guvernul de atunci și-a asumat răspunderea pe legea descentralizării, însă, la începutul anului 2014, Curtea a declarat proiectul neconstituțional. Vechiul proiect propunea însă păstrarea județelor, cel puțin o perioadă.

A fost al doilea proiect de reformă administrativă ajuns maculatură de sertar. Primele dezbateri despre formarea unor regiuni au apărut în 2002, în timpul cabinetului Năstase. Dar nu s-a trecut de faza de intenție pentru că erau deranjate prea multe interese de la nivel local, fiindcă ar fi presupus ca unii baroni locali să rămână fără feude. Aceeași problemă a apărut și la al doilea proiect de regionalizare.

Dar între timp situația, cel puțin la primul nivel, s-a mai clarificat. Din 41 de județe ale României, în 24 președinții de consilii județene au ajuns la anchetă DNA sau a agenției de integritate pentru fapte de corupție sau incompatibilități. Mai mult de jumătate.

O reformă a administrației va trebui însă să meargă și pe verticală. Jumătate din administrațiile locale nu își pot asigura cheltuielile din banii colectați și depind de alocările de la centru, de cele mai multe ori făcute pe criterii politice. Cea mai gravă este situația comunelor. Nu doar că nu supraviețuiesc financiar, dar sunt multe și se înmulțesc. Dacă la recensământul din 2002 existau mai puțin de 2.700 de comune, după zece ani erau cu aproape 200 în plus. La fel și numărul orașelor a crescut cu 20%, cu toate că ridicarea în grad nu a fost justificată. A fost însă justificată de nevoia politică de a avea încă o administrație, populată cu oameni care încasează salarii și pot să răspundă la ordine venite pe linie de partid. Multe comune și orașe mici depind de bugetul central, inclusiv pentru a-și plăti salariile. Premierul susține că vor mai fi dați bani doar pentru investiții, promisiune care sperie aleșii locali.

Nu văd cum pot fi reduse aceste sume, orice localitate din România trebuie să aibă bani de cheltuieli administrative, pentru învățământ, pentru tot ce se întâmplă într-o localitate. Eu nu cred că se poate întâmpla așa ceva,” a spus Cornel Nanu, primarul comunei Cornu, județul Prahova.

Condiționarea fondurilor ar putea fi o formă de a forța reforma la nivel local.

În al doilea rând, s-ar putea face fuziunea voluntară a unităților administrativ-teritoriale pe baza unor criterii geografice (distanța față de centrul noii comune), de suprafață, populație, nivel de dezvoltare economică. Aceste fuziuni voluntare pot apoi deveni definitive și pot fi sprijinite prin stimulente financiare: programe de investiții sau alocări de transferuri de la bugetul central pentru proiecte care să cuprindă aceste zone fuzionate,” a mai declarat Dacian Cioloş.

Intențiile guvernului par a fi cele de a încuraja reorganizarea administrației pe baza dorințelor proprii, înainte de a fi impusă de la centru contopirea, fie la nivel de comune, fie la nivel de județe. Doar că în această formulă ar trebui să se treacă peste interesele proprii ale aleșilor, iar de bună voie nu o să o facă pentru că ar însemna ca cineva să cedeze. Și tot timpul celălalt e cel care trebuie să facă pasul înapoi.