Sari la conținut

Repetiții pentru parada militară în țară. Incident cu un vehicul militar la Cluj-Napoca

Dincolo de incidentul care a avut loc din timpul paradei de tehnică militară, antrenamentele au decurs fără probleme.

„Foarte frumos, au fost nişte maşini pe care nu le-am văzut niciodată. A fost interesant, m-am simţi ca un copil, să ştiţi”, a spus unul dintre privitori.

Şi în oraşul Marii Uniri au avut loc repetiţii. Peste 1200 de militari cu 60 de mijloace tehnice, inclusiv aeriene, din cadrul MApN, MAI şi SRI vor defila de Ziua Naţională. O parada militară de asemenea amploare nu a mai fost organizată până acum în Alba-Iulia.

„E o zi memorabilă. Ne bucurăm că avem asemena spectacole. Le-am dorit demult şi le dorim în continuare”, a spus un localnic.

Expoziție de tehnică militară a fost şi la Iași.

„Am găsit foarte multe lucruri noi de care habar nu aveam. Una e realitatea și alta e ceea ce citim și vedem în altă parte”, a spus o femeie venită la expoziție.

„Prezentăm tehnică blindată din dotarea Forţelor terestre române, precum și o gamă largă de categorii de armament începând cu armamentul greu de infanterie constituit din aruncătoare de grenade, aruncătoare de bombe și până la armament ușor de infanterie”, a spus maior Mihai Anton, Batalionul 151 Infanterie Lupii Negri.

Timp de cinci ore, militarii, jandarmii şi pompierii au stat la dispoziția celor curioşi.

Program special la Digi24 de Ziua Naţională

FOTO VIDEO. Repetiție generală pentru parada militară de 1 Decembrie