Respect pentru valorile religioase şi/sau condamnarea crimei. Reacţiile românilor după masacrul din Franţa

Data publicării:
mesaje telespectatori

Mihai Mircea Alexandru este de părere ca populaţia franceză poartă o parte din vina pentru masacrul de la Paris. Telespectatorul nostru ne aminteşte de momentul în care un celebru umorist francez a ridiculizat poporul român, pe unul dintre canalele televiziunii publice din Franţa.

De aceeaşi părere pare să fie şi Stela. Telespectatoarea consideră că ar trebui să existe mai mult respect şi mai multă toleranţă pentru religia fiecăruia.

Un alt telespectator, Adrian, critică sloganul care a solidarizat o lume întreagă, "Je suis Charlie". Telespectatorul nostru spune că, pentru a arăta sprijinul pentru poporul francez, este nevoie de mai mult de atât.

Foarte mulţi telespectatori care ne-au scris condamnă dur atacul din Paris şi uciderea celor 12 persoane. Adriana, spre exemplu, spune ca nu violenţa este calea pentru a rezolva problemele şi susţine că ar fi fost bine ca cei care se simt nedreptăţiţi să apeleze la justiţie, nu la crimă.

Vasile spune că este mai îngrijorat de lipsa de cultură decât de jignirea unui reprezentant al unei religii. Credinţa nu trebuie să fie o justificare pentru crimă, mai crede telespectatorul nostru.

Dragoş spune că nu există nicio scuză pentru terorism şi crede că atacul a avut la bază ceva mai mult decât nişte caricaturi.

Ioan consideră că atacatorii şi luptătorii islamişti nu sunt apărători ai valorilor islamismului, ci doar criminali.

Mihai Mircea Alexandru

Poate că şi francezii au partea lor de vină! Vă aduceţi aminte că şi noi i-am catalogat ca şi xenofobi tot din cauza presei care ne-a băgat pe toţi, români, cerşetori, hoţi, mincinoşi în aceeaşi oală?”

Stela Müler

"Ar fi bine dacă ar exista mai multă comunicare între oameni, respect faţă de religia fiecăruia, mai multă toleranţă şi înţelepciune!"

Adrian

"Campania <<Je suis Charlie>> mi se pare o parodie! Cum sunt ei Charlie, atât timp cât nu au făcut nimic în acest sens?! Cei decedaţi au avut un crez, un ideal, ori aceştia nu sunt decât nişte <<Charlots>> (n.r. - clovni)!"

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri