Restaurante cu pretenții, mâncare cu mucegai

Data publicării:
terase

Inspectorii ANPC au găsit, la mai multe terase cu pretenţii din Mamaia, mâncare fără etichete, cu mucegai, sau pur şi simplu stricată şi pe deasupra ţinută în căldură. Carnea nu avea niciun fel de date de provenineţă, iar maioneza şi ketchup-ul erau ţinute în soare.

Clienţii unui club din nordul staţiunii Mamaia erau serviţi cu scoici şi creveţi alteraţi şi cu ouă stricate. Patronul a primit o amendă de 10.000 de lei, iar toate aceste produse au fost retrase de la comercializare.

Probleme grave au fost descoperite şi la terasele din centru. Materii prime expirate, unele dintre ele chiar fermentate şi aluat rânced. erau ingredientele din produsele de patiserie pregătite turiştilor. Insepctorii ANPC au dat patronilor cea mai mare sancţiune: 16.500 de lei şi au închis, temporar, linia de producţie.

Nereguli au fost şi la hoteluri. În Neptun-Olimp, managerul unui hotel de două stele a fost amendat cu 15.000 de lei, iar câteva camere de la etajele 1 şi 2 au fost închise după ce inspectorii au găsit gresia din duş spartă, perne murdare şi geamuri crăpate. În total, inspectorii au dat amenzi de peste 100.000 de lei la 6 hoteluri patru cluburi, două restaurante şi patru terase. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri