Sari la conținut

Reţea de infractori care au călătorit pe banii victimelor

Un miliard de euro este prejudiciul adus industriei transporturilor aeriene de grupările care folosesc carduri false pentru a cumpăra bilete de avion. O acţiune Europol desfăşurată în 149 de aeroporturi din 48 de ţări, inclusiv România, a dus la descoperirea a 220 de tranzacţii suspecte în doar două zile.

În perioada respectivă, companiile aeriene care au participat la această activitate au monitorizat şi au încercat să identifice persoanele suspecte de a călători cu bilete cumpărate cu datele unor carduri obţinute fraudulos”, spune un ofiţer al Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate.

Infractorilor le-a fost uşor să cumpere bilete într-o perioadă în care rezervările de bilete online încep să primeze în faţa celor cumpărate din agenţii.

Clasica achiziţionare de bilete de avion prin internet, folosind carduri care sunt compromise. Biletele sunt folosite direct de cei care le achiziţionează, fie sunt vândute pe internet altor persoane care sunt interesate de a face călătorii la preţuri ieftine”, mai spune ofiţerul de la Crimă Organizată.

Poliţiştii spun că păgubiţi sunt atât cei cărora le-au fost furate datele, cât şi companiile aeriene.

„Şansa persoanei vătămate este destul de mare atâta timp cât îşi va vizualiza tranzacţiile făcute cu respectivul card. Va observa că a cumpărat bilete de avion pe care nu le cunoaşte. Pentru companiile aeriene este destul de dificil să indentifice într-un timp foarte scurt aceste tranzacţii. Gândiţi-vă că sunt mii, milioane într-o perioadă scurtă de timp”, menţionează ofiţerul.

Una din companiile aeriene care operează în România în regim low cost susţine că a luat deja măsuri pentru a se proteja faţă de astfel de înşelătorii.

Compania aeriană low-cost anunţă că, la fel ca alte companii aeriene din Europa, colaborează strâns cu agenţiile europene de menţinere a legii în acţiunile de combatere a fraudelor cu carduri de credit. „Avem propriile sisteme interne de control al fraudelor, care sunt actualizate permanent”, menţionează compania.

În urma acţiunii Europol au fost arestate 130 de persoane.