RISE Project: Dorin Cocoș a încasat 85 de milioane de euro din contractele în Sănătate. Prețurile, umflate cu 300%

Data publicării:
cocos

Reactivii de laborator sunt substanțe utilizate în majoritatea analizelor medicale, unele dintre acestea fiind extrem de uzuale. Reactivul se amestecă cu proba biologică recoltată de la pacient și ajută aparatul să determine, spre exemplu, nivelul de colesterol sau glicemie din sânge.

În perioada 2007-2009, spitalele din România au cumpărat reactivi de laborator de la Dorin Cocoș, fostul soț al Elenei Udrea și de la partenerii acestuia. Împreună, au format un cartel, au monopolizat furnizările și au dictat prețurile, scrie RISE Project.

Banii au venit de la stat, prin intermediul spitalelor. Iar spitalele, în special cele din București, au încheiat cu trei dintre firmele grupării Cocoș contracte publice în valoare totală de 85 de milioane de euro.

Au existat și situații, spun surse din Institutul Matei Balș, în care reactivii au lipsit efectiv din laboratorele de analiză. Sau n-au fost de calitate. În special cei folosiți în teste scumpe.

RISE Project a obținut documentele care descriu circuitele financiare ce au intrat în atenția Oficiului pentru Combaterea Spălării Banilor.

18 milioane de euro într-o zi

Pe 19 iunie 2012, Institutul Matei Balș aproape că și-a golit bugetul de achiziții prin doar trei licitații de 18 milioane de euro. Institutul avea în acel an un buget de 20,2 milioane euro pentru bunuri și servicii.

Jurnaliștii RISE Project scriu că afacerea a trecut neobservată, în umbra unui scandal național: USL pregătea a doua suspendare a lui Traian Băsescu.

Institutul condus de către Adrian Streinu-Cercel a cumpărat atunci, prin trei contracte distincte, reactivi de laborator. Streinu-Cercel era în acel moment șeful institutului, dar și secretar de stat la Sănătate, ceea ce i-a adus o decizie de incompatibilitate din partea ANI.

„De achiziții se ocupă departamentul de achiziții. Eu nu știu prea multe despre asta. La mine contractele ajung doar la semnat. Noi avem analize foarte scumpe, unele costă chiar și 360 de euro. Valoarea contractele pentru mine este total nesemnificativă”, a declarat directorul Streinu-Cercel pentru RISE Project.

Firmele câștigătoare sunt Meditest Global 2002, Imuno Diagnostika și Spectrum Magnamed. Ele au fost investigate ulterior de Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării  Banilor (ONPCSB), iar inspectorii au stabilit că beneficiarul final al celor 18 milioane de euro a fost omul de afaceri Dorin Cocoș.

La vedere, societățile erau controlate de rudele lui Cocoș, adică de sora și cumnatul lui. Într-una singură, Cocoș a fost acționar direct la un moment dat: Meditest Global 2002.

Directorul Institutului Matei Balș, Adrian Streinu-Cercel, spune acum că habar n-avea că firmele sunt ale lui Cocoș și că n-a vorbit cu acesta vreodată despre cele trei contracte.

Contactat de RISE, Dorin Cocoș nu comentează: “Nu dau nici un fel de interviu, vedeți-vă de treabă”.

Dorin Cocoș a fost trimis în judecată în două dosare majore de corupție. A a fost deja condamnat pe fond la 3 ani de închisoare cu executare în cazul licențelor Microsoft.

DNA cercetează

RISE Project mai scrie că procurorii DNA investighează deja de o lună afacerile celor trei firme ale familiei Cocoș, după constatările ONPCSB.

Contractele încheiate de SRL-urile Spectrum Magnamed și Imuno Diagnostika S.R.L cu Spitalul Bagdasar Arseni și Institutul Oncologic au intrat și ele în vizorul procurorilor anticorupție.

Managerii celor două instituții medicale au fost arestați recent, iar DNA îi acuză că au primit mită pentru contracte parafate, prin intermediari, cu firmele lui Cocoș.

Potrivit informațiilor corelate de româniacurată.ro, Bogdan Păltineanu, de la Spitalul Bagdasar Arseni, ar fi primit 45.900 de euro mită, în 2015, pentru două contracte în valoare totală de 2 milioane de euro, atribuite firmelor Spectrum Magnamed și  Imuno Diagnostika S.R.L.

Atunci, Păltineanu era șef la Institutul Național de Geriatrie şi Gerontologie „Ana Aslan” și, din această calitate, a pompat bani în două dintre cele trei firme suspecte ale lui Cocoș.

Citiți întreaga anchetă AICI.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri