România se pregătește pentru valul de refugiați

Data publicării:
refugiati pe calea ferata getty 25 august-1

Foto: Gulliver / Getty Images

Premierul nu va participa la acest comitet, deoarece mâine va face o vizită în Republica Moldova.

Reuniunea comitetului va avea loc mâine, la ora 15.00. De altfel, Gabriel Oprea a mers astăzi la Cotroceni pentru a discuta cu președintele Klaus Iohannis despre necesitatea acestei reuniuni.

Comunicatul Ministerului Administrației și Internelor:

Viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, a convocat joi, 27 august 2015, începând cu ora 15.00, la sediul Guvernului României, o şedinţă a Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă.
Şedinţa are ca temă evaluarea riscurilor privind posibilul impact de securitate urmare a creşterii fenomenului imigraţionist la frontierele României.

Vicepremierul Gabriel Oprea i-a informat astăzi pe Preşedintele României şi pe Prim-ministru despre convocarea acestei şedinţe a Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă.

În cadrul Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, condus de viceprim-ministrul Gabriel Oprea, sunt reprezentate următoarele Ministere și instituţii publice centrale: Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Public, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor, Ministerul Transporturilor, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Economiei, Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, Ministerul pentru Societatea Informaţională, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Serviciul de Protecţie şi Pază, Secretariatul General al Guvernului, Cancelaria Primului-Ministru, Comisia Naţională pentru Controlul Activităţii Nucleare, Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri