Sari la conținut

S-a redeschis Grădina Zoologică din Galați. Parcul are spațiu destinat maimuțelor, dar nu are maimuțe 

Grădina Zoologică a fost deschisă cu doi ani întârziere. Totul s-a dat peste cap în 2013 când, după finalizarea lucrărilor de modernizare, autorităţile şi-au dat seama că proiectul nu prevedea un gard împrejmuitor pentru întregul parc. O lucrare în plus, care a costat aproape 800.000 de lei.

Mădălin Şerban, directorul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi a declarat că „au fost foarte multe probleme legate de legislaţie, de birocraţie, legate de oameni, de animale, dar s-au rezolvat pe parcurs.”

În total, investiţia ajuns la peste patru milioane de euro. Lucrarea cea mai costisitoare a fost adăpostul pentru maimuţe. Animale, pe care parcul zoo nu le are. Aproape jumătate de milion de euro au dat autorităţile pentru o construcţie de 800 de metri pătraţi.

Doru Ene, administrator Grădina Zoologică Galaţi, este încrezător însă: „Sperăm să aducem nişte maimuţele din Olanda.”

În timpul lucrărilor de amenajare, una din vedetele parcului, tigrul siberian a murit. „Sandokan săracul s-a prăpădit. Moartea lui a survenit la câteva luni după ce i s-a prăpădit consoarta. Avea diferite boli cronice, era bătrân”, spune despre felină Nicolae Bacalbaşa, preşedinte CJ Galaţi.

Vizitatorii vor putea vedea aproape 130 de animale, printre care ponei, urşi, păsări, tigri, dar şi doi lei africani care au aparţinut lui Nuţu Cămătaru.

După modernizare, suprafaţa Grădinii Zoo s-a dublat - are acum aproape 15 hectare. Animalele stau în spaţii moderne şi mari conform normelor. Biletele de intrare în Grădina Zoologică costă şase lei pentru adulţi, iar copiii, elevii şi studenţii plătesc doar 1,5 lei.