Sală de sport inaugurată după nouă ani

Data publicării:
sala de sport

Generaţii de elevi de la Colegiul Ştefan cel Mare din Suceava au sperat că vor apuca ziua în care vor juca baschet sau volei în săli speciale şi nu într-o cămăruţă a şcolii. După nouă ani, a venit şi ziua aceasta.

„Este bine că avem o sală de sport într-un sfârșit și sperăm să o folsim doar noi”, a spus un elev.

„Consider că este un lucru foarte bun, deoarece acum avem unde să ne antrenăm corespunzător și putem să ne desfășurăm meciurile de acasă în sfârșit, nu mai trebuie să ne deplasăm”, este de părere un alt elev.

„Sala cealaltă nu era nici cât jumătate de teren de baschet, așa putem să jucăm și noi pe bune, ne putem antrena serios. Așa, aici, putem să jucăm înăuntru inclusiv iarna”, a spus un alt tânăr.

Sala de sport are două etaje, terenuri de baschet, volei şi tenis de câmp.

Neavâd spațiu de construcție s-a ajuns la acest proiect, urmând sala să fie la etaj, iar dedesut s-au amenjat acele patru vestiare, două pentru fete, două de băieți, plus trei săli, una de forță, una de gimnastică și una pentru alte activități”, a spus Adrian Cojocaru, profesor de educație fizică la Colegiul Național Ștefan cel Mare din Suceava.

Lucrările la sala de sport au început în 2007 cu bani de la Guven și trebuiau să fie gata doi ani mai târziu. Au fost abandonate însă din lipsă de fonduri. În 2014, primăria a accesat fonduri europene.

„Este o investiție de peste șapte milioane de lei, în care 5,2 milioane lei au fost fonduri nerambursabile, diferența fiind suportată de către Primăria Minicipiului Suceava”, a spus Ioan Lungu, primarul municipiului Suceava.

La deschidere a venit şi Cristian Adomniței, fost ministru al Educației la vremea când a fost demarat proiectul şi fost elev al colegiului.

„Țin minte că eram eu elev aici la liceu și jucam baschet într-o sală care avea parchetul rupt, ne și răneam căzând între parchetul care lipsea și era de neconceput ca un liceu de asemenea anvergură națională să nu aibă o bază sportivă la dimensiunea liceului”, a spus Cristian Adomniței.

La sfârşitul lui 2014, în România erau aproape 4700 de săli de sport, cu 15% mai puţine decât ar fi nevoie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri