Sari la conținut

Sală modernă de spectacole, artiști lipsă

Sala este una cu geometrie variabilă, adică scena îşi poate modifica poziţia în funcţie de eveniment. Aceasta dispune de un mecanism care, practic, schimbă geometria sălii. Un motor electric acţionează nişte cabluri, care mişcă scena culisantă.

Când situaţia impune amenajarea sălii sub formă de arenă, scena culisează până în mijlocul sălii, gradenele urmând a fi poziţionate în spatele sălii.

Aici pot avea loc spectacole de teatru, de operă, de balet sau gale de box.

Eu mi-aş dori să fie spectacole lunar, având în vedere că există şi Casa de Cultură Municipală a Primăriei Slobozia”, spune Doina Roşca, directorul Centrului Cultural UNESCO Perla Ialomiţei.

Construcţia a început în 1996, dar firma care se ocupa de executare a intrat în faliment la începutul anilor 2000. Lucrările au fost sistate din lipsă de fonduri, iar structura a rămas abandonată până în 2013, atunci când un constructor din Buzău a terminat lucrarea. Opt milioane de lei, bani publici, a cheltuit Consiliul Judeţean pentru proiect.

„Suntem totuşi un judeţ mic, cu un buget mic, nu s-a putut realiza această investiţie până în 2015. Desigur, suma pare enormă”, spune Ilie Cioacă, directorul Direcţiei de Coordonare-Organizare a CJ Ialomiţa.

Localnică: Păi în România totul e posibil, mai ales în „satul” Slobozia.
Reporter: De ce spuneţi sat?
Localnică: Aşa mi se pare, nu s-a schimbat nimic aici după atâţia ani.

Momentan, în Slobozia nu există artişti de vreun fel, care să pună în scenă spectacole. Autorităţile vor încerca să aducă trupe din afara judeţului, pentru ca sala să nu rămână nefolosită.

„Mă gândesc la o colaborare cu opera comică pentru copii. Sunt nişte spectacole care prind foarte bine la publicul bucureştean şi vreau să le aducem în Slobozia, operetă cu teme pentru copii”, mai spune Doina Roşca.

În Slobozia mai există o singură sală de spectacole, în Casa de Cultură, care şi ea are program limitat, cu o reprezentaţie, maximum două lunar.