Sari la conținut

Accident cu şapte maşini. Jandarmul băut, anchetat de Parchetul Militar

Şapte maşini au fost implicate într-un accident rutier, luni seară, în Capitală, două persoane fiind rănite uşor. Accidentul a fost provocat de un șofer al Jandarmeriei care se urcat băut la volan. Incidentul intervine la nici o lună după ce manevrele unui alt șofer al MAI - care a mers pe contrasens pe linia de tramvai, evitând la limită un impact frontal cu un tramvai - au stârnit revolta opiniei publice. 

ACTUALIZARE: Parchetul Militar preia ancheta în cazul accidentului provocat, aseară, în Bucureşti, de un jandarm care conducea maşina de serviciu. Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Georgian Enache, în perioada anchetei, jandarmul se va ocupa de alte activități în cadrul Jandarmeriei. Există controale de alcoolemie regulate ale șoferilor care întră în tură, dar șoferul implicat în accident nu a trecut printr-un astfel de control, adaugă Georgian Enache.

ACTUALIZARE: Poliţiştii spun că vinovat este jandarmul, care nu a respectat distanţa regulamentară şi a lovit maşina aflată în faţa sa. Bărbatul era băut, însă avea o concentraţie de 0,32 la mie în aerul expirat, sub limita pentru care i s-ar fi întocmit dosar penal. Nu a scăpat însă de cercetarea penală pentru accidentul provocat.

Subofițerul este angajat al Jandarmeriei din 2004 și nu a mai fost sancționat disciplinar până acum. În momentul accidentului, acesta conducea un camion de transport al panourilor metalice de protecție pentru diferite misiuni din Capitală. 

ACTUALIZARE 23:10 Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Enache, a confirmat la Digi24 că șoferul, în vârstă de 41 de ani, este angajat al Jandarmeriei București din 2004 și că rezultatele testării alcoolemiei au ieșit pozitive.

„Nu este o situație care  ne face cinste. În cadrul instituțional, conducerea Jandarmeriei București a dispus o verificare, în vederea tragerii la răspundere pe linie disciplinară. Este deschis un dosar penal pe numele subofițerului. Așteptăm concluziile acestei verificări”, a declarat Georgian Enache.

Jandarmul, a precizat purtătorul de cuvânt, conducea un autocamion care „transporta panouri metalice la mai multe activități din Capitală”.

Georgian Enache spune că din păcate, nu există un control al alcoolemiei în momentul intrării în tură a șoferilor Jandarmeriei, dar nu exclude posibilitatea ca astfel de măsuri să fie luate de acum încolo. „Nu este o situație care ne face cinste și subofițerul nostru va suporta consecințele legii și va fi tras la răspundere pe linie disciplinară”, a repetat Georgian Enache.

Întrebat ce sancțiuni riscă angajatul Jandarmeriei, Georgian Enache a spus că în funcție de rezultatele anchetei, șoferul riscă să fie dat afară.

Dincolo de ancheta disciplinară, a fost deschis și un dosar penal.

ACTUALIZARE 22.50. Accidentul a fost provocat de către şoferul unei maşini a Jandarmeriei, care era băut, arată primele verificări ale Brigăzii Rutiere a Capitalei, scrie News.ro.

Reprezentanţi ai Brigăzii Rutiere au declarat că primele verificări arată că accidentul s-a produs din vina şoferului dubei Jandarmeriei, care nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de maşina din faţă.

Şoferul Jandarmeriei - care era în timpul serviciului - a fost testat cu etilotestul, care a indicat o valoare de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat, el fiind dus la Institutul de Medicină Legală pentru recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală.


Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, accidentul a avut loc pe bulevardului Geniului, pe sensul spre Piaţa Leu, fiind implicate şapte autovehicule.

În urma accidentului, două persoane au fost rănite uşor.

Conform sursei citate, accidentul s-a produs din cauza nerespectării distanţei între vehicule.

Traficul în zonă s-a desfăşurat cu dificultate pentru o perioadă, fiind restricţionat pe sensul dinspre Răzoare spre Piaţa Leu.

Sursa: News.ro

Citiți și: 

VIDEO | Autocar MAI, tragedie evitată în ultima secundă

Șoferul MAI teribilist, sancționat și de Jandarmerie