Șase morți, într-un accident rutier pe DN1. Ultimul mesaj al şoferului care l-a provocat: "Plec într-o lume mai bună. Aveţi grijă pe cine iubiţi"

Data publicării:
accident 2

ACCIDENT DN1 FLOREŞTI UPDATE 7.00 Martorii groaznicului accident ne-au povestit, pe site-ul nostru, digi24.ro, ce au văzut! "Peisajul era de-a dreptul dezolant. Două maşini transformate în mormane de fiare contorsionate, una dintre ele fumegând pe câmp, echipaje de poliţie, ambulanţă, SMURD, descarcerare, maşini în coloană până spre Ploieşti, trafic blocat. Cei mai multi dintre noi am fost nevoiţi să mergem pe câmp înspre Câmpina. O imagine greu de uitat”, ne-a scris doamna Elena Bălănescu.

ACCIDENT DN1 FLOREŞTI UPDATE 24:00  Poliţiştii l-au identificat pe tânărul care a provocat accidentul. Este vorba despre un bucureştean de 28 de ani.

În cealaltă maşină se aflau cinci persoane: şoferul - un bărbat de 44 de ani din Câmpina - şi patru pasageri de 44, 38, 19 şi 12 ani.  

Una dintre ipotezele poliţiştilor este că tânărul de 28 de ani, care a provocat accidentul, ar fi vrut să se sinucidă. Şi asta pentru că ultimul mesaj postat de el pe Facebook sugerează acest lucru: "Aveţi grijă de voi prieteni, amici, cunoştinţe! Eu plec într-o lume mai bună şi aveţi grijă pe cine iubiţi să nu păţiţi la fel ca mine! Vă iubesc pe toţi! Iartă-mă, Doamne, pentru ceea ce fac, dar aşa nu mai rezist să trăiesc”.

ACCIDENT DN1 FLOREŞTI UPDATE 23.00 Impactul a fost extrem de violent, iar maşina de teren s-a răsturnat. Când au ajuns la faţa locului, oamenii legii au avut parte de un tablou îngrozitor: maşini transformate în mormane de fiare şi victime încarcerate.

Primele imagini de la locul accidentului arată un morman de fiare contorsionate, care demonstrează că impactul a fost deosebit de puternic. Poliția desfășoară o anchetă și ia în calcul toate ipotezele.

Este unul dintre cele mai grave evenimente rutiere petrecute anul acesta pe DN1.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri