Sari la conținut

Se schimbă modelul cărţii de identitate a vehiculului

Înlocuirea actualului model al cărţii de identitate a vehiculului este prevăzută într-un proiect de ordin comun al Ministerului Transporturilor, Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Finanţelor Publice, care ar urma să se aplice de la 1 iulie.

"Proiectul de ordin al ministrului transporturilor, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului finanţelor publice stabileşte un nou format de carte de identitate a vehiculului, care conţine o serie de rubrici noi, a căror introducere a fost impusă de necesitatea furnizării unor informaţii pentru unele autorităţi ale statului. De asemenea, pentru facilitarea preluării informaţiilor de către autorităţile de înmatriculare din cartea de identitate a vehiculului, numerotarea şi denumirea unor rubrici din aceasta au fost armonizate cu cele prevăzute în certificatul de înmatriculare", se arată în referatul de aprobare anexat propunerii de act normativ.

Proiectul de ordin:

Art. 3. - (1) În vederea eliberării cărţii de identitate a vehiculului, Regia Autonomă „Registrul Auto Român” completează rubricile prevăzute în paginile a doua şi a treia ale cărţii de identitate a vehiculului, precum şi, dacă este cazul, rubrica „Menţiuni” prevăzută în pagina a patra a cărţii de identitate a vehiculului.

    1. După caz, rubricile „2. An fabricaţie”, „E. Număr de identificare”, „P.5. Serie motor” şi „R. Culoare”, pot fi completate de deţinătorul numărului naţional de registru.

Art. 6. - (1) Eliberarea cărţilor de identitate a vehiculului conforme cu modelul stabilit prin prezentul ordin se va face după epuizarea cărţilor de identitate conforme cu modelul stabilit prin instrucţiunile precizate la art. 5 şi care se află în stoc la data intrării în vigoare a prezentului ordin

(2) Cărţile de identitate a vehiculului conforme cu modelul stabilit prin instrucţiunile precizate la art. 5 şi eliberate până la data intrării în vigoare a prezentului ordin, precum şi cele eliberate până la epuizarea stocului existent în condiţiile prevăzute la alin. (1), rămân valabile.