Sari la conținut

Securitatea, mai importantă ca sănătatea. Cheltuielile pentru poliție și servicii, mai mari decât media UE

În România, sănătatea şi educaţia nu s-au aflat printre priorităţi în ultimii 25 de ani. Eurostat a comparat cifrele din anul 2013. Bugetul educaţiei a fost cu 2,2 puncte procentuale sub media europeană. Iar pentru sănătate a fost alocat un procent de 4% din PIB, faţă de o medie de peste 7% în celelate state ale uniunii.

Pe de altă parte, cheltuielile României pentru siguranţă şi ordine publică depăşesc media europeană.

Banii, spun autorităţile, au fost cheltuiţi pentru echipamentele, salariile şi normele de hrană ale celor 250.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri şi militari. Dar şi pentru misiuni speciale şi achiziţia de maşini.

Oricât am creşte în următoarea perioadă aceste contribuţii ale statului pe aceste zone de siguranţă naţională, sănătate şi educaţie, probabil că mai sunt mulţi paşi de făcut până când acest nivel să fie unul care să ne mulţumească”, spune Eugen Teodorovici, ministru al Finanţelor Publice.

Analiştii cred însă că banii sunt alocaţi pe criterii de prietenie şi sunt prost cheltuiţi.

Folosirea cu o productivitate foarte proastă, ineficientă, a forţelor de ordine şi de securitate şi alocări bugetare foarte mari din considerente mai degrabă politice şi de cumetrie, între cei care alocă banii şi cei care primesc sumele respective”, spune Dragoş Cabat, analist economic.

Cel mai recent bilanţ al Ministerului de Interne arată că anul trecut furturile au scăzut cu 8% şi au ajuns la cea mai mică valoare din ultimii cinci ani. De asemenea, criminalitatea s-a redus cu 12% faţă de 2011.