Șef nou la Administrația Penitenciarelor

Data publicării:
puscarie penitenciar gratii - GettyImages - 7 oct 15-1
Foto: GettyImages

Penitenciarul din Iași este cel în care au fost declanșate protestele deținuților. În câteva zile, protestele s-au extins la aproape toate penitenciarele din țară.

Actualul șef, Claudiu Bejan, care conduce ANP din 2013, urmează să se pensioneze de la 1 august. Ministrul Justiţiei, şi-a exprimat în mai multe rânduri nemulţumirea în legătură cu activitatea conducerii Administraţiei Penitenciarelor.

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat că directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) Claudiu Cătălin Bejan a anunţat-o încă din 11 iulie că va pleca la pensie începând cu data de 1 august.

Prună a precizat că luat decizia de a-l numi director interimar al ANP, de la 1 august, pe Marius Vulpe, care este directorul Penitenciarului Iaşi din 2006, post în care a ajuns în urma unui concurs.

"La acest moment eu am lucrat în mod nemijlocit cu domnul Bejan. De la 1 august i-am spus domnului Vulpe că are libertatea şi responsabilitatea de a numi o echipă de doi adjuncţi şi să constituim o echipă completa la ANP. Am mai decis ca, la nivelul ANP să facem un task force din cinci directori de penitenciare, pentru facilitarea accesului nemijlocit la muncă", a spus ministrul Justiţiei.

Prună a precizat că îşi doreşte ca, în toamnă, pachetul de măsuri administrative şi legislative să aduca o stare de normalitate pentru deţinuţi.

"Umblăm şi la produsele vândute la preţuri exagerate în penitenciare, precum pasta de dinţi", a mai spus ministrul.

Prună a mai explicat că Iaşiul are un penitenciar supraaglomerat pentru că a preluat mai bine de jumătate din sarcina Penitenciarului Bacău, unde se fac lucrări de renovare de aproape doi ani.

Aproximativ 750 de deţinuţi protestau, vineri, la ora 12.00, în 13 penitenciare din ţară, refuzând hrana, iar 10 dintre ei se aflau pe acoperişurile secţiilor de deţinere, potrivit Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Claudiu Cătălin Bejan este director general al Adminstraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) din mai 2013. Anterior, din iunie 2012, Bejan a fost adjunctul directorului general al ANP.

Înainte de a conduce ANP, din februarie 2010 până în mai 2012 a fost director adjunct la Penitenciarul Poarta Albă.

Anterior, Claudiu Bejan a fost director al Direcţiei Reintregrare Socială din ANP (septembrie 2008 - ianuarie 2010), director adjunct la Penitenciarul Poarta Albă (septembrie 2007- august 2008) şi director al aceluiaşi penitenciar, din noiembrie 2002 până în august 2007.

Bejan şi-a început cariera ca ofiţer instructor, în septembrie 1995, la Penitenciarul Slobozia, de unde, în mai 1997 a ajuns la ANP pe un post de consilier juridic, pe care l-a ocupat până în octombrie 2002.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri