Sari la conținut

Șefa delegației României la Eurovision: Este o situație fără precedent în istoria EBU

Este o situație fără precedent în istoria EBU, ca și excluderea unei țări din cadrul Eurovision, care este din nou o premieră”, a declarat Marciuc, vineri, pentru AGERPRES.

Ea a precizat că, „permanent, conducerea televiziunii a făcut numeroase apeluri către instituțiile statului, atunci când ele au sosit de la EBU”.

„Atât timp cât EBU nu a primit niciun răspuns până la ora 20,00 ieri, când a solicitat răspunsuri, ei au aplicat ceea ce în comunicatul de ieri au spus că vor aplica. Mai multe nu pot să vă spun la ora aceasta”, a adăugat Iuliana Marciuc.

European Broadcasting Union i-a retras Televiziunii Române calitatea de membru ca urmare a neplății unor datorii în valoare totală de 16 milioane de franci elvețieni. Astfel, TVR nu va mai putea participa la Eurovision Song Contest 2016, care va avea loc în luna mai la Stockholm, Suedia — se anunță vineri pe site-ul eurovision.tv.

TVR va pierde accesul și la alte servicii oferite de EBU, inclusiv schimburi cu Eurovision News și Sport News, dreptul de a difuza evenimente sportive specifice, expertiza juridică, tehnică și de cercetare și servicii de lobby.

Decizia a fost luată după ce un termen dat Guvernului român de a lua măsuri satisfăcătoare pentru a rambursa datoria a expirat miercuri, 20 aprilie.