Sari la conținut
News Alert

Șeful serviciului de informații al MAI a fost eliberat din funcție la solicitarea lui Gabriel Oprea

ACTUALIZARE 21:30  Șeful Departamentului Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), fosta DGIPI, din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Gelu Oltean, a fost eliberat din funcţie la cerere şi va fi înlocuit de un adjunct până la o nouă numire pe această funcţie, se arată într-un comunicat al MAI.

„La propunerea vicepremierului pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, prim-ministrul Victor Ponta a aprobat eliberarea din funcţie, la cerere, a chestorului principal de poliţie Gelu Oltean, din funcţia de şef al Departamentului Informaţii şi Protecţie Internă din MAI", potrivit comunicatului citat.

Până la numirea în funcţie a noului şef al DIPI, conducerea va fi asigurată de un adjunct al lui Oltean, Gheorghe Nicolae, subsecretar de stat în cadrul aceluiaşi departament, mai precizează MAI.

Gelu Oltean, numit director general al DGIPI în aprilie 2012, a fost reconfirmat la conducerea structurii, la începutul lunii ianuarie 2013, de premierul Victor Ponta, fiind numit secretar de stat la şefia DIPI.

ACTUALIZARE 20:45  Premierul Victor Ponta a declarat pentru MEDIAFAX că şeful Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Gelu-Marin Oltean, a fost eliberat din funcţie la propunerea ministrului de resort, Gabriel Oprea.

Oltean va primi alte însărcinări în cadrul MAI, a mai spus Ponta.

___________________________

Motivele eliberării din funcție nu sunt cunoscute, dar de obicei, o schimbare dintr-o funcție atât de importantă era anunțată mai întâi presei printr-un comunicat.

Gelu Oltean a fost în 2007 coordonatorul echipei de poliţişti români trimişi în Italia pentru a colabora cu autorităţile locale în cazul Mailat (romanul condamnat pentru uciderea unei italience).

Departamentul de Informaţii a trecut la începutul anului din subordinea ministrului Internelor în subordinea premierului României.

În Monitorul Oficial de luni nu a apărut deocamdată şi o decizie privind numirea unui înlocuitor la şefia DGIPI.

Potrivit Hotnews, Gelu Oltean ar fi fost un apropiat al fostului șef al „Doi ș-un sfert”, Virgil Ardelean.

Cel mai longeviv șef, „Vulpea”

În 20 iunie 2006, Virgil Ardelean, și-a dat demisia de la conducerea DGIPI după o şedinţă cu şeful statului, Train Băsescu, în condițiile în care principalul vinovat pentru răpirea jurnaliștilor români în Irak, Omar Hayssam, fugise din țară. Alături de el au făcut acest gest foştii parlamentari PDSR şi apropiaţi ai lui Ion Iliescu, şefii celor două principale servicii de informaţii, SRI şi SIE, Radu Timofte şi Gheorghe Fulga. Demisiile au fost acceptate imediat de președinte.

Fostul UM 0215 (cunoscut şi „ca doi şi-un sfert”), transformat în Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, era condus de Virgil Ardelean, supranumit "Vulpea", din iulie 1998.

Chestorul general Ardelean a deţinut până atunci funcţia de şef al Poliţiei Capitalei, iar anterior a fost adjunct al şefului Poliţiei Cluj-Napoca.

Ardelean, zis „Vulpea”, a fost un personaj controversat, implicat în numeroase scandaluri, care a rezistat la două schimbări de regim.