Sari la conținut

Senatoarea PC Cristiana Anghel, atac la președintele Klaus Iohannis pe tema solidarității cu victimele atacului de la Charlie Hebdo

Sursa foto: Facebook

"Să ataci ceea ce are cel de lângă tine mai sfânt nu este dovadă nici de curaj, nici de demnitate. Să pui în pericol viața concetățenilor tăi (au murit francezi care nu aveau nicio legătură cu respectivele așa-zise caricaturi) nu este expresia nici a curajului, nici a demnității, nici a patriotismului. Ci a orgoliului nemăsurat și a unei crase inconștiențe.

Iar domnul Iohannis se poate declara public 'je suis Charlie' în cazul în care este doar un cetățean. Nu atunci când ocupă funcția de PREȘEDINTE AL TUTUROR ROMÂNILOR.

Dacă dumnealui (și alții asemenea) sunt Charlie, înseamnă că gândesc la fel și ar fi procedat întocmai...

Nu, domnilor, libertatea presei nu este absolută. Nu trebuie dictate legi în acest sens. Există 'legea bunului simț'. Fiecare om care are un creion în mână și publică trebuie să aibă în vedere și dreptul meu (sau al oricui, de aiurea) la demnitate, la onoare... dreptul la libera exprimare (nu numai al ziariștilor) ar trebui să se oprească (măcar ca o dovadă de bună educație) acolo unde începe dreptul celui de lângă tine...

Îmi pare rău. Regret asasinarea lor. Mais, 'je ne suis pas Charlie'.

Pentru că eu știu o veche și înțeleaptă vorbă românească: 'ce ție nu-ți place, altuia nu-i face'...

Îmi pare rău. Regret asasinarea lor. Mais, 'je ne suis pas Charlie'.

Pentru că, acești ziariști (Dumnezeu odihnească-le sufletul în pace), se pare că au aprins fitilul unei bombe în Europa...

Îmi pare rău. Regret asasinarea lor. Mais, 'je ne suis pas Charlie'.

Senator în slujba poporului suveran,

Cristiana-Irina Anghel

Vicepreședinte PC" se arată în comunicatul de presă trimis de senatoarea PC.