Senatorii au respins proiectul care obligă șoferii să prezinte un nou document pentru a-și repara mașina

Data publicării:
accident-usor-RCA-Mediafax Foto-Adi Piclisan

 

Dacă s-ar aplica, reglementările propuse ar putea duce la majorarea tarifelor RCA, susțineau anul trecut reprezentanții Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România, notează Mediafax.

Dispozițiile sunt cuprinse în proiectul de lege pentru constituirea, organizarea și funcționarea Corpului Experților si Evaluatorilor Tehnici Auto din Romania (CEETAR), care a fost respins în ședința de marți a Senatului. Proiectul va fi însă transmis Camerei Deputaților pentru dezbatere și vot final, astfel că încă poate fi adoptat.

În luna mai a acestui an, UNSAR şi UNSICAR au afirmat că înfiinţarea CEETAR ar putea conduce la majorarea tarifelor poliţelor RCA şi la complicarea procesului de rezolvare a daunelor auto.

Conform acestui proiect, experţii şi evaluatorii tehnici auto CEETAR ar fi putut evalua toate vehiculele avariate, în vederea stabilirii soluţiilor tehnice pentru repararea lor şi acordarea despăgubirii, conform contractului de asigurare obligatorie (RCA) sau facultativă (CASCO).

Proiectul de lege pentru înfiinţarea unui corp al experţilor şi evaluatorilor tehnici auto ar putea avea ca efect încălcarea normelor europene şi ar afecta funcţionarea pieţei româneşti de asigurări, potrivit asociaţiei asigurătorilor din România (UNSAR) şi a brokerilor (UNSICAR), notează Mediafax.

„Efectul principal va fi acela de majorare a primelor de asigurare ca rezultat al creşterii costurilor aferente regularizării daunelor. Clienţii companiilor de asigurări vor trebui să înţeleagă faptul că primele de asigurare auto vor creşte semnificativ din cauza costurilor reprezentate de onorariile aferente expertizelor tehnice şi a altor costuri legate de activitatea de evaluare”, se arăta în comunicatul asociaţiei asigurătorilor din România.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri