Senatul a adoptat legea privind votul prin corespondență

Data publicării:
plen parlament inquam photos

Foto: Inquam Photos 

Astfel, printr-un amendament adus de Comisia de cod electoral propunerii, alegătorii din afara granițelor își pot exprima votul în alegerile parlamentare, prezidențiale și europarlamentare înscriindu-se în Registrul Electoral cu opțiunea „vot prin corespondență”.

Alegătorul trebuie să depună o cerere scrisă, personal sau transmisă prin poștă, la misiunea diplomatică sau oficiul consular din statul de domiciliu sau reședință, la care se anexează o copie a pașaportului cu menționarea statului de domiciliu în cazul cetățenilor români cu domiciliul în străinătate, respectiv o copie a actului de identitate și a documentului care dovedește reședința, în cazul cetățenilor cu reședința în străinătate.

Alegătorul poate opta pentru completarea formularului electronic pus la dispoziție online de către Autoritatea Electorală Permanentă, la care anexează o fotografie a pașaportului cu menționarea statului de domiciliu pentru cetățenii români cu domiciliul în străinătate, respectiv o copie a actului de identitate și a documentului care dovedește reședința, în cazul cetățenilor cu reședința în străinătate.

Printr-un alt amendament adus în comisia de specialitate articolului 9 din proiectul legislativ, Biroul electoral pentru votul prin corespondență asigură, în ziua votării, după închiderea urnelor (după ora 21:00), desigilarea plicurilor, numărarea voturilor și consemnarea rezultatelor votului în procesele verbale.

De asemenea, programul și sediul birourilor electorale pentru votul prin corespondență sunt aduse la cunoștință publică, „prin orice mijloc de publicitate”, prin grija AEP și a Ministerului de Externe.

Misiunile diplomatice, oficiile consulare, secțiile consulare, dacă acestea funcționează în locații diferite, și institutele culturale din străinătate ale României asigură imprimarea de buletine de vot prin corespondență (...), precum și punerea liberă și gratuită a acestora la dispoziția alegătorilor în spațiile accesibile publicului din sediile proprii”, se arată în amendamentul adus articolului 13 din lege.

Dacă în textul inițial al propunerii legislative Guvernul și Ministerul de Externe asigurau sediile și dotarea birourilor electorale pentru votul prin corespondență, comisia a decis ca această atribuție să revină exclusiv Executivului.

Raportul Comisiei de cod electoral a fost însușit de plenul Senatului, propunerea legislativă urmând să intre în dezbaterea Camerei Deputaților cu rol decizional în acest caz.

Senatul a adoptat inițiativa de lege cu 117 voturi pentru și zece voturi împotrivă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri