Sari la conținut

Şi paznic, şi consilier local. ANI l-a declarat incompatibil pe actualul viceprimar de la Poarta Albă

De la verificatul ușilor, Gigea Milică a trecut la probleme serioase: este viceprimar. În 2012 era paznic la dispensarul comunei, care aparţine Primăriei. Cum avea şi carnet de partid, a candidat pentru un post de consilier local şi a fost ales. Un an de zile s-a chinuit cu două servicii. Noaptea păzea dispensarul, ziua participa la şedinţe sau diferite comisii.

La Consilul Local îmi făceam treaba de consilier, tot ce se poate face pentru comunitate. Un exemplu: ţin de oameni. Eu sunt mai mult cu pătura socială, oamenii mai necăjiţi”, spune el.

Inspectorii de integritate au verificat cazul lui şi au stabilit că nu ai voie să fii paznic la primărie şi consilier în acelaşi timp. Aşa că l-au declarat incompatibil.

„Eu am citit legea, după mine nu e corect, nu ştiu de ce. Dumnealor ştiu mai bine”, spune viceprimarul.

Colegii din primărie îl apără.

„Personal cred că este din nou vorba de un abuz. Este o încercare de a tulbura apele fără motiv”, spune Florentina Ţigmeanu, consilier local al comunei Poarta Albă.

Cu siguranţă noi vom ataca în instanţă şi se va câştiga pentru că el nu a fost angajatul Consiliului Local”, spune și Vasile Delicoti, primarul comunei Poarta Albă.

Milică Gigea, paznicul ajuns viceprimar, aşteaptă acum cu emoţie decizia judecătorilor.