Sari la conținut
News Alert

Sibiu: Cinci persoane rănite într-un accident în care sunt implicate trei mașini și un autobuz

La acest eveniment rutier nu a fost nevoie de descarcerarea niciunui rănit. Unul dintre cei cinci adulți răniți a refuzat transportul la spital, celelalte patru persoane fiind transportate la Unitatea de Primire a Urgențelor din Spitalul Clinic Județean. De asemenea, potrivit IPJ Sibiu, din autobuzul implicat în accident nu a fost rănită nicio persoană.

Traficul rutier pe Calea Șurii Mici, cunoscută și ca "Drumul hoților", este blocat în continuare, a mai anunțat IPJ Sibiu.

Din primele informații, Poliția a anunțat că o mașină nu a acordat prioritate altor două autovehicule, iar în urma impactului una din mașini a fost proiectată în autobuzul oprit în stație.