SIMULARE. Copii răpiți de pe stradă; polițiștii timișoreni îndeamnă oamenii să reacționeze la timp

Data publicării:
simu

Scenariul imaginat de cei care au vrut să testeze reacţia autorităţilor în astfel de situaţii vorbeşte despre două fetiţe care ar fi dispărut fără urmă de pe stradă. Cu ajutorul martorilor, poliţiştii au aflat că doi bărbaţi cu antecedente penale le-ar fi răpit. Drone, mașini de poliție, pompieri şi câini de patrulă au plecat imediat în căutarea fetiţelor.

În mai puţin de o oră şi jumătate de la declanşarea alarmei, cele două fetiţe au fost găsite la un kilometru şi jumătate distanţă de locul dispariţiei, împreună cu răpitorii.

Fetiţele care au participat la simularea răpirii au intrat imediat în rol şi, deşi a fost pentru prima dată când au participat la un astfel de exerciţiu, s-au descurcat foarte bine.

„Alertă, răpire copil, este un mecanism național de alertare a populației în situația răpirii unui copil, în condițiile în care viața sau sănătatea acestuia ar putea fi puse în pericol”, a declarat Mirela Drăghicioiu, purtător de cuvînt Inspectoratului de Poliție Timiș.

Este al doilea an în care forțele de ordine din Timiş au simulat intervenţia după răpirea unor copii. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri