Sari la conținut
News Alert

Sindicalist: Conducerea Hidroelectrica a alocat peste 100.000 de euro pentru "Trofeul Energeticianului" 

Preşedintele Sindicatului Porţile de Fier, Cristinel Popescu, spune că Hidroelectrica a alocat recent peste 100.000 de euro pentru organizarea "Trofeului Energeticianului", eveniment desfăşurat cu ocazia "Zilei Energeticianului", sărbătorită în 20 iulie.

"Recent, Trofeul Energeticianului s-a desfăşurat la Porţile de Fier. Pentru aceasta s-au depus eforturi susţinute, mai ceva ca pe vremea împuşcatului, ca CHE Porţile de Fier să arate bine pentru vizita lui Remus Borza. Şi dacă tot suntem în insolvenţă şi tăiem lucrările de reparaţii şi investiţii, Remus Borza s-a gândit că nu ar fi rău să aloce mult peste 100.000 de euro (80.000 lei au fost doar premiile) pentru organizarea Trofeului", susţine liderul Sindicatului Porţile de Fier, într-un comunicat de presă preluat de Mediafax.

Cristinel Popescu arată că, în condiţiile în care au fost alocate sume importante de bani pentru Trofeul Energeticianului, o turbină din cadrul Hidrocentralei Porţile de Fier a intrat în avarie din cauza apei care s-a infiltrat sub dulapurile de protecţie, deşi instalaţia fusese recent retehnologizată.

Preşedintele Sindicatului Porţile de Fier mai arată că la scurt timp după ce apa s-a infiltrat într-una din turbinele centralei Porţile de Fier, grupul respectiv a fost repus în sistem de către angajaţii Sucursalei Porţile de Fier Hidroelectrica-Serv (Hidroserv).