Sistemul informatic de la noul punct de trecere a frontierei Nădlac s-a blocat

Data publicării:
AUTOSTRADA A1 NADLAC2 AGERPRES

Actualizare 10:10. Punctul de trecere a frontierei a fost redeschis, după o defecțiune care a durat circa două ore.

Pentru a nu se forma coloane, şoferii au fost redirecţionaţi către Turnu şi Nădlac I, pentru maşini, şi Vărşand, pentru camioane.

De asemenea, autorităţile române și ungare au decis ca, încă de pe teritoriul Ungariei, şoferii să fie redirecţionaţi către celelalte trei puncte de trecere a frontierei din judeţul Arad.

Punctul de trecere a frontierei Nădlac II de pe autostrada A1 a fost deschis în luna iulie a acestui an. Are 20 de benzi de circulaţie, supravegere video cu recunoaştere automată a numerelor de înmatriculare şi parcare pentru camioane. Costurile de amenajare s-au ridicat la 30 de milioane de lei.


În ultimele zile au fost cozi la punctul de trecere al vămii de la Nădlac. Zeci de mii de români au trecut pe acolo în drumul spre casă. Românii care muncesc în străinătate se întorc în țară în această perioadă a anului.

Poliţiştii de frontieră fac verificări amănunţite, pentru a se asigura că nu trece niciun refugiat.

Poliția de Frontieră desfășoară controale amănunțite asupra cetățenilor care tranzitează frontiera, pentru prevenirea tranzitării frontierei de către persoane din zonele de conflict”, a declarat Iancu Daniel comisar șef Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.

Potrivit polițiștilor, zilele acestea s-au înregistrat valori de trafic chiar și de cinci ori mai mari decât într-o zi normală. Însă, deși lucrătorii vamali și-au suplimentat numărul și au fost deschise benzi suplimentare de circulație, tot s-au format cozi.

Citiți și

Cozi kilometrice în vămi. 200.000 de români au intrat în țară în ultimele 24 de ore

Vămile, supraaglomerate de sărbători

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri