Șoferița care a provocat accidentul cu cinci morți avea permisul de o lună

Data actualizării: Data publicării:
masina politie noaptea generic politiaromana fb

Șoferița de 18 ani care a provocat accidentul de la halta Viișoara, în urma căruia atât ea, cât și alți patru tineri au decedat, obținuse permisul de conducere în urmă cu o lună, potrivit datelor comunicate Agerpres de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb.

 

ACTUALIZARE. Fata de 12 ani, rănită grav în accidentul de joi din judeţul Bistriţa-Năsăud, a murit la spital. Copila fusese luată de la locul accidentului de un elicopter SMURD şi dusă la un spital din Târgu Mureş era singura supravieţuitoare a tragediei.

Bilanţul accidentului a ajuns astfel la cinci persoane decedate, fiind vorba despre tineri cu vârste cuprinse între 12 şi 20 de ani.

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Șoferița ar fi împlinit 19 ani săptămâna viitoare.

Printre victimele decedate se numără doi frați ai șoferiței, o fetiță de 14 ani și un băiat de 19 ani, și o altă rudă de-a acestora, în vârstă de 20 ani.

Singura supraviețuitoare a accidentului este tot o soră de-a șoferiței, în vârstă de 12 ani, care a fost transportată cu un elicopter SMURD la Târgu Mureș.

Circulația feroviară în zona în care s-a produs accidentul a fost blocată aproape două ore, trenurile înregistrând întârzieri între 40 și 100 de minute.

Accidentul s-a produs în halta Viișoara, la o trecere la nivel cu calea ferată semnalizată cu "Stop" și crucea Sfântului Andrei.

Mașina în care se aflau cele cinci victime a fost lovită de trenul Regio 14.012 care circula pe relația Bistrița — Sărmășel. Se pare că tânăra care se afla la volanul mașinii nu s-a asigurat la trecerea peste calea ferată.

Mașina a fost târâtă de tren aproximativ 150 — 200 metri.

La locul accidentului au fost mobilizate o autospecială de descarcerare, două echipaje ale SMURD și patru ambulanțe și polițiști de la Rutieră și de la Transporturi Feroviare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri