Sari la conținut

Soluţii de la CNADNR. Pod "cârpit" cu crengi

Podul de peste râul Cerna din comuna Lădeşti reprezintă un adevărat pericol pentru trecători. În urma sesizărilor făcute de autorităţile locale, angajaţii de la CNADNR au venit şi în locurile distruse au pus câteva crengi de copaci pe care le-au legat cu sârmă

Podul de pe drumul naţional 65C a fost reparat ultima oară acum câteva săptămâni.

Problemele la podul din Lădeşti au apărut în urmă cu 2 ani, când balustradele au căzut una câte una. Primăria a trimis numeroase solicitări la Compania de Drumuri.

Aceeaşi situaţie a fost şi la podul de peste râul Olteţ, din Bălceşti. Numai că aici, la presiunea primarului, lemnele au fost înlocuite cu parapete metalice.

Ion Curelaru, primarul oraşului Bălceşti: „În urma discuţiilor şi a controlului care s-a făcut pe acest traseu s-a ajuns la această concluzie să se pună aceste improvizaţii din metal”.

Reprezentanţii CNADNR spun că nu au avut bani pentru reparaţii mai serioase.

Alin Golumbeanu, director de întreţinere DRDP Craiova: „Ştim de ele. În funcţie de banii pe care îi avem alocaţi, facem reparaţiile respective”.

Compania de drumuri promite că în planul de investiţii de anul acesta va fi prevăzută şi reabilitarea podului.