SONDAJ. Românii au mai multă încredere în Facebook decât în instituțiile statului

Data publicării:
facebook -mediafax

Românii îşi încheie anul optimişti, dar mai mult pentru ţară decât pentru propria persoană. Aproape 20% dintre românii chestionaţi de IRES se declară nemulţumiţi de cum trăiesc, în timp ce aproape jumătate speră că va fi mai bine anul viitor.

Au încredere că, pentru România, anul 2015 va fi mai bun. 58% dintre intervievaţi spun asta. Au fost îngrijoraţi, anul acesta, în privinţa locului de muncă, din cauza crizei politice şi a creşterii preţurilor.

Au încredere în viitor pentru că 69% dintre români spun că alegerile prezidenţiale sunt evenimentul pozitiv al anului. În acest context, oamenii apreciază că relaţia cu Germania şi SUA ar trebui îmbunătăţită.

Tot la capitolul încredere, activitatea instituţiilor politice din acest an le-a lăsat un gust amar. Oamenii contează mai degrabă pe SMURD, DNA, Diaspora şi Justiţie. Pentru prima dată, IRES a introdus în studiile sale şi Facebook. Au multă şi foarte multă încredere în Facebook 42% dintre cei chestionaţi.

În Preşedinţie 12% au foarte multă încredere, în timp ce în prim-ministru doar 7%. 46%, respectiv 44% dintre români au foarte puţină încredere în Parlament şi partide.

Cercetarea a fost făcută pe 1147 de subiecţi de 18 şi peste 18 ani, chestionaţi prin telefon. Studiul a fost realizat între 18 şi 19 decembrie şi are o eroare maximă de +/- 2,9%.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri