Sora premierului Victor Ponta, la DNA Ploiești

Data publicării:
sora lui ponta

Întrebată dacă a dat declarații în dosar, Alexandra Herțanu a răspuns: „Nu, nu am dat. Am avut ceva de recuperat.”

După câteva ore, sora premierului s-a contrazis pe Facebook.

M-am prezentat de bunăvoie la sediul DNA Ploieşti pentru a recupera hard-diskurile aparţinand SC EXFIN 2000, în care am calitatea de administrator şi asociat. Cu aceasta ocazie, mi s-a solicitat şi am acceptat să dau o declaraţie de martor”, a scris ea.

Sora premierului Victor Ponta a stat aproape două ore în birourile procurorilor. Alexandra Herţanu a fost chemată să dea explicaţii în dosarul în care soţul ei a fost arestat împreună cu doi parteneri de afaceri pentru fraudă cu fonduri europene. De faţă cu ea, anchetatorii au luat informaţii din computerele ridicate din birourile firmei pe care o conduce. Iniţial, societatea de contabilitate era administrată de mama sa şi a premierului Victor Ponta. Procurorii cred că firma s-a intersectat cu frauda de care este acuzat cumnatul prim-ministrului. 

_________________________________________________________________________

ACTUALIZARE 10:55 Sora premierului, Alexandra Herțanu, a ieșit de la DNA, dar nu a făcut declarații în fața presei:

Și premierul Victor Ponta a refuzat să facă orice comentarii pe această temă. Întrebat de jurnaliști dacă și mama sa este așteptată la DNA Ploiești, Victor Ponta i-a întrebat pe ziariști de unde știu așa ceva și apoi i-a sfătuit să nu se mai ia după surse:


ACTUALIZARE 10:00 Sora premierului a fost citată în calitate de acționar la firma de contabilitate care a gestionat proiectul finanțat din fonduri europene care a intrat în vizorul procurorilor. Această societate a emis actele din care reiese modul în care s-au cheltuit banii. Pe de altă parte, Alexandra Herțanu este soția lui Iulian Herțanu, cel care încă de săptămâna trecută a fost arestat preventiv. Firma de contabilitate a fost percheziționată săptămâna trecută și au fost ridicate o serie de calculatoare și documente, pe care procurorii trebuie să le verifice.

În aceste momente, în primă fază, are loc o verificare informatică. Procurorii vor verifica acele calculatoare de față cu Alexandra Herțanu. Ulterior, dacă ea dorește, tocmai pentru că este martor în acest dosar, poate da declarații scrise sau nu.

Din surse judiciare, Digi24 a aflat că și alte persoane au fost citate joi la DNA pentru declarații. Încă de săptămâna trecută numele grele din județul Prahova – parlamentarii Vlad Cosma și Sebastian Ghiță – au fost puși sub control judiciar în acest dosar în care cumnatul premierului, Iulian Herțanu, a fost arestat preventiv. Procurorii vorbesc de două infracțiuni destul de grave – evaziune fiscală și fraudarea unor fonduri europene.


Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a fost arestat preventiv în data de 17 februarie. El este acuzat că a fraudat fonduri europene, prejudiciul în acest dosar fiind de peste 7 milioane de lei.

Procurorii susţin că lucrarea de extindere a canalizării din oraşul Comarnic a fost obţinută fraudulos, iar banii europeni ar fi fost folosiţi în alte scopuri, lucrările fiind făcute de mântuială.

În acelaşi dosar, Sebastian Ghiţă, Vlad Cosma, fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, şi Mircea Cosma sunt cercetaţi sub control judiciar. Cei trei ar fi pus presiune şi ar fi ameninţat conducerea SC Hidro Prahova, pentru a da contractul cu dedicaţie. 

În toată afacerea ilegală, un rol important l-ar fi avut societatea înfiinţată de mama premierului Victor Ponta şi preluată apoi de sora prim-ministrului. Printre angajaţii firmei ar fi fost şi fosta soţie a premierului, Roxana. După câţiva ani de la semnarea contractului, cumnatul lui Victor Ponta s-a retras de la conducerea societăţii şi a predat-o unui anume Liviu Muntean.  

Victor Ponta: Mama mea nu a fost chemată la DNA. Firmele cumnatului meu nu au avut contracte cu Guvernul

În perioada 2007-2012, firma controlată de cumnatul premierului Victor Ponta a primit în total 24 de contracte cu instituţii publice, în valoare de peste 26 de milioane de euro.

Citiți și 

Cumnatul premierului Victor Ponta, arestat preventiv
Investigaţie Digi24 | Cumnatul premierului Victor Ponta, zeci de contracte cu instituțiile publice
Ce îi unește pe Victor Ponta și Elena Udrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri