Spaţiul de promenadă din Mamaia, îngustat de terase, fast food-uri şi baruri

Data publicării:
pasarela

Lată de numai trei metri, pasarela îşi schimbă aspectul de la o zi la alta. Dintr-un loc preferat de romantici, a devenit un soi de magazin în aer liber cu bere, hamsii şi cartofi prăjiţi.

Ca să ajungă dintr-un capăt în altul al pasarelei, turiştii trebuie să facă slalom printre fast food-uri, cafenele şi terase.

Mi se pare kitsch, cel puţin aia cu mâncare mi se pare infectă, deci nu aş putea să mănânc de acolo”, spune un turist.

Comercianţii spun însă că nu îi încurcă deloc pe turişti.

Nu este o problemă, spaţiul este suficient pentru cupluri, e spaţiu destul de lejer”, e de părere un bucătar.

În realitate, spaţiul de promenadă s-a îngustat la jumătate, aşa că este destul de greu ca doi oameni să treacă unul lângă altul.

O dată în viaţă poţi să mănânci deasupra mării, pe o astfel de terasă. Alţii, bineînţeles, se vor simţi deranjaţi de mirosuri, de bar, de mâncare. Va fi mai înghesuit, e adevărat, dar va fi un motiv în plus să se mai construiască şi alte pasarele”, spune Cristian Bărhălescu, consultant în turism.

Reprezentanţii Primăriei Constanţa susţin că activitatea comercianţilor este legală şi dau asigurări că inspectorii municipalităţii vor controla dacă tarabele s-au extins mai mult decât prevede legea.

Bine, acum, din câte reţin eu, pasarela este relativ îngustă, e doar de promenadă, dar, încă o dată, trebuie să respecte planurile care s-au făcut, deci s-au făcut pe baza unor autorizaţii date de primărie”, declară Liviu Tramudana, purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanţa.

Pasarela porneşte de pe plaja din mijlocul staţiunii şi face legătura cu digul din larg, acolo unde a fost amplasat un debarcader pentru navele de agrement care vor face croaziere până în Portul Tomis.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...