Sari la conținut

Strada cu 12 treceri de pietoni, toate greșite

Ori de câte ori ar încerca să înţeleagă logica celor 12 treceri de pietoni, localnicii de pe strada Celei din Corabia, tot nu pricep. Zebrele sunt pur şi simplu inutile. Unesc garduri sau trotuare late cât palma.

„Să traversezi această trecere de pietoni este o adevărată aventură. În primul rând trebuie să te strecori pe lângă acest gard, apoi imediat după ce traversezi trebuie să ai mare grijă să nu te loveşti de alt gard”, relatează Elena Alexandru, reporter Digi24.

Alte zebre au fost trasate greşit, pe lungimea străzii nu pe lăţime. Excesul de zel al primăriei a făcut ca oamenii să aibă treceri de pietoni şi la intarea pe uliţe cu numai două sau trei case.

„Nu trec maşini pe aici. (Păi şi de ce au mai făcut-o?) Ca să fie făcută, să arate bine probabil şi ca să mai ascundă nişte bani”, spune un localnic.

Strada cu 12 zebre trece prin faţa Cetăţii Sucidava, iar patronul firmei care le-a trasat spune că a respectat întocmai proiectul autorităţilor locale.

Eu le pot şterge şi le pot face din nou, dar eu ştiu că s-a respectat un proiect”, spune Mircea Ungureanu, patronul firmei care a trasat zebrele.

Primarul oraşului Corabia vede doar partea plină a paharului.

„S-a îmbunătăţit accesul, ați văzut că s-a asfaltat drumul, aleile pietonale, diverse facilităţi”, spune Iulică Oane, primarul din Corabia.

Strada cu 12 treceri de pietoni în 800 de metri face parte dintr-un proiect mai amplu al Primăriei Corabia care include şi modernizarea Cetăţii Sucidava. 14 milioane de lei costă planurile, iar cei mai mulţi vin de la Uniunea Europeană.