Sari la conținut

SUA trimit mai mulţi soldaţi în România

Scrisoarea a fost trimisă de Traian Băsescu spre informare Birourilor Reunite ale Parlamentului.

În scrisoare, şeful statului informează că SUA cer României sprijin pentru extinderea operaţiunilor militare de la baza Mihail Kogălniceanu.

SUA vrea să aducă încă 600 de militari americani şi avioane pentru misiunile specifice.

Astfel, numărul total al soldaţilor americani din România ar ajunge la 1.600.

Legea 291/2007 prevede că înfiinţarea pe teritoriul României a unor comandamente ori baze militare străine sau reprezentanţe militare ale unor organizaţii internaţionale se face cu aprobarea Parlamentului.

Potrivit actului normativ, intrarea şi staţionarea forţelor armate străine în România sau tranzitarea teritoriului naţional de către acestea, în scopul pregătirii şi/sau desfăşurării de operaţii militare, potrivit angajamentelor asumate de România prin tratate internaţionale, se aprobă de către Preşedintele României la propunerea primului-ministru, după consultarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Preşedintele României informează Parlamentul despre decizie, în termen de 5 zile de la luarea acesteia, iar dacă Parlamentul este în vacanţă, de la începerea sesiunii ordinare sau extraordinare, după caz.

În situaţia în care aceste activităţi nu se execută în baza prevederilor unor tratate internaţionale la care România este parte, Preşedintele României solicită încuviinţarea Parlamentului.

Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, Duane Butcher, a afirmat, la 17 noiembrie 2013, la Constanţa, că baza de la Mihail Kogălniceanu va deveni un nod de transport esenţial pentru echipamentele americane care se reîntorc din Afganistan.

"Vorbind despre Mihail Kogălniceanu, România ne-a permis cu generozitate să utilizăm în mod extins unităţile sale pentru transportul trupelor şi echipamentului spre şi dinspre Afganistan. Pe măsură ce se apropie retragerea trupelor ISAF din Afganistan, Mihail Kogălniceanu va deveni un nod de transport esenţial pentru echipamentele americane care se reîntorc din Afganistan", a declarat însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, cu ocazia unei recepţii organizate la bordul navei Mount Whitney.

Militarii americani din Joint Task Force East s-au instalat, în vara anului 2010, în noua bază în valoare de 50 de milioane de dolari din oraşul Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa, care poate găzdui 1.600 de militari.

Şeful Biroului de relaţii publice al Joint Task Force East, locotenent-colonelul Daniel Herrigstad, a anunţat, în noiembrie 2009, că baza militară poate găzdui până la 1.600 de militari din cadrul trupelor terestre, forţelor aeriene şi navale şi va fi folosită în comun de militarii români şi americani.

"Este o bază românească, dar sponsorizarea este din fonduri americane. Unitatea aparţine ţării-gazdă, iar noi o folosim în baza acordurilor guvernamentale", a precizat Herrigstad.

La construirea bazei au muncit peste 1.200 de constructori, din care mai mult de jumătate au provenit de la firme româneşti, fosta bază a Brigăzii Mecanizate 34 devenind una dintre cele mai moderne baze militare proiectată şi dotată conform standardelor militare ale SUA. Fostele clădiri, cu câteva excepţii, au fost demolate, iar în locul lor au fost ridicate dormitoare, o capelă militară, săli de sport, magazine, o cantină cu capacitatea de 2.500 de locuri, o sală de sport, terenuri de fotbal şi baseball şi o sală de cinema.