Sari la conținut

Supraviețuitor din Colectiv: Căldura m-a ars pe faţă, deși nu ardea nimic lângă mine

„L-am auzit pe solist zicând „Asta nu era în program”. Am văzut cum tavanul se aprinde şi înaintează focul ăla ca şi cum cineva ar fi turnat benzină. A fost o chestie de, nu ştiu, în 10 secunde ardea tot tavanul”, își amintește Răzvan Brăileanu.

Are 37 de ani, este jurnalist la Revista 22 şi cântă la chitară bass în trupa Shifting Sands. Anul trecut a avut trei concerte în Club Colectiv.

„Noi, când ne-am dus şi am cântat acolo, nu ne-am pus niciodată problema: băi, stai, unde mergem să cântăm, au destule ieşiri, din ce e făcut tavanul, au extinctoare? Și aşa mai departe... Sau câte persoane au declarat ei că pot să găzduiască?”, spune bărbatul.

La spectacolul Goodbye to Gravity s-a dus singur şi, când a început nenorocirea, se afla în apropierea ieşirii.

Ce m-a trezit a fost căldura pe care am simţit-o la un moment dat când focul a ajuns în dreptul meu, că era o căldură îngrozitoare, care venea din tavan. M-a ars pe faţă, deși nu ardea nimic lângă mine. Tavanul e la cinci-șase metri”, a spus el.

„A venit o răbufnire de foc dinăuntru, probabil că atunci m-am ars pe mână, m-am ridicat, era un fum foarte, foarte negru, nu am văzut nimic, m-am izbit de un perete în această curte, eram dezorientat, când m-am izbit de perete mi-era frică să nu mă întorc înapoi în club, că nu înţelegeam unde sunt”, mai spune el.

„Mi-am dat seama că sunt desculţ. Că mi-am pierdut încălţările în aglomeraţia aia”, rememorează muzicianul.

„La mine a funcţionat un fel de instinct de conservare psihologic, pentru că la un moment dat îmi căutam adidaşii undeva prin curtea aia şi eram ca soldatul din Saving private Ryan care merge pe plaja aia în Normandia fără mână şi îşi caută mâna, în timp ce gloanţele zboară în jurul lui”, mai spune el.

Pur şi simplu eram ca un, nu ştiu, un pai în furtună. Nu era nimic ce depindea de mine. Nu puteam să stau şi să observ, să mă uit la ceas, la cât a venit salvarea, în niciun caz. N-am văzut atrocităţi, n-am văzut oameni arşi, deşi probabil că erau lângă mine, am văzut foarte mulţi oameni care îi căutau pe alţii, îi strigau, asta mi s-a părut groaznic”, a mai spus Răzvan.

Aflat în stare de şoc, Răzvan Brăileanu a plecat acasă. Nu conștientiza faptul că îl ardeau fața şi mâinile, nu-l durea nimic. Nu şi-a dat seama cât de serioase sunt arsurile.

„M-am pus în pat, n-am putut să dorm deloc, nu din cauza durerii sau aşa. Pur şi simplu n-am putut să dorm. N-am putut să dorm până a doua zi seara”, a mărturisit Răzvan.

El a ajuns la medic abia a doua zi. Acum trebuie să meargă zilnic la spital ca să i se schimbe pansamentele. A pierdut prieteni şi cunoștințe şi face terapie psihologică, tragedia l-a marcat profund.

„Deocamdată important este să se schimbe mentalităţile în legătură cu implicarea autorităţilor, cu responsabilitatea patronilor în legătură cu astfel de lucruri”, mai spune Răzvan Brăileanu.