Sari la conținut

Suspiciuni de fals la Primăria Craiova. Reacția Olguței Vasilescu

În 2012, Primăria Craiova a schimbat destinaţia de spaţiu verde pentru şase hectare de la marginea oraşului, pe motiv că acolo urma să fie ridicat un spital. Atunci au fost obţinute toate avizele necesare de la societăţile de utilităţi. Câteva luni mai târziu, alte 130 de hectare au devenit teren construibil, iar o familie care locuieşte în apropiere susţine că pentru acest lucru au fost folosite aceleaşi avize.

Am trimis câteva solicitări la anumite regii care ne-au dat răspuns că avizele respective nu le aparţin, de fapt adnotările după avize şi avizele iniţiale au fost emise pentru un alt scop, adică pentru construirea unui spital municipal în zonă, nicidecum să se extindă în toată zona, 130 de hectare”, spune Ileana Mitran, reclamant.

La trei ani distanţă, spitalul nu doar că nu a fost construit, dar pe cele 136 de hectare au fost ridicate aproape 200 de case, corturi de nuntă şi sedii de firme.

Noi ne-am dat seama că politicul şi financiarul s-au îmbinat armonios”, spune Ileana Mitran, reclamant.

Compania de gaze recunoaşte că acelaşi aviz a fost folosit pentru obţinerea a două certificate de urbanism, lucru ilegal. În plus, conducerea societăţii susţine că persoana care ar fi aprobat refolosirea unuia dintre avize nici măcar nu mai era angajat al companiei de gaze. Procurorii Anticorupţie au început urmărirea penală în acest caz, deocamdată in rem, pentru infracţiunile de fals şi uz de fals.

Aşteptăm să ne cheme şi pe noi să explicăm, că avem toată documentaţia necesară. PUZ-ul este în vigoare la ora actuală, dacă instanţa va decide că acest PUZ cade, va fi anulat, pe cale de consecinţă şi casele din zona respectivă trebuiesc demolate, acolo sunt 200 de case”, spune Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei.

Anul trecut, o instanţă din Craiova a anulat definitiv şi irevocabil Planul Urbanistic General al oraşului.