Sari la conținut

Tânăr atacat în trafic de trei bărbaţi, cel mai probabil cu o sabie

Un tânăr de 25 de ani din Brăila a ajuns, miercuri, la spital cu tăieturi multiple după ce a fost atacat în trafic de trei bărbaţi. Aceştia i-au blocat maşina, au spart geamul şi l-au tăiat, cel mai probabil, cu o sabie. Deocamdată, nu se cunoaşte motivul făptaşilor, relatează News.ro.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Brăila, subinspector Laura Dan, conflictul, semnalat la 112 a avut loc pe Bulevardul Alexandru Ioan Cuza, în imediata apropiere fiind sediul Serviciului de Evidenţă a Persoanelor Brăila.

Din primele date, un tânăr de 25 de ani din Brăila a fost rănit într-un coflict cu trei bărbaţi care i-au blocat autoturismul în trafic, au spart geamurile maşinii, după care l-au atacat cu un obiect tăietor.

„Tânărul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila pentru acordarea de îngrijiri medicale. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii i-au identificat pe cei trei bărbaţi, doi din Brăila de 35 şi 63 de ani, şi unul de 37 de ani din Buzău, bănuiţi de comiterea faptei. În cauză, va fi întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, distrugere şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s a comis fapta”, a declarat Laura Dan. 

Aceasta s-a ferit să spună dacă în conflict a fost folosită o sabie, însă la faţa locului, pe stradă, a fost găsită teaca unui astfel de obiect. 

Dan a adăugat că cei trei agresori sunt identificaţi, însă nu sunt în custodia Poliţiei.

Conform martorilor, tânărul ar fi ieşit de la Starea Civilă, unde fusese să-şi declare copilul. El are tăieturi multiple, în zona feţei, umărului şi pe spate, însă leziunile nu ar fi adânci, fiind, se pare, în afara oricărui pericol.