Tânăr dispărut de patru zile. Zeci de poliţişti şi jandarmi îl caută prin nămeţi

Data publicării:
disparut

Căutări disperate în Iaşi pentru un tânăr de 24 de ani care a dispărut fără urmă de patru zile. 80 de poliţişti, jandarmi, pompieri şi voluntari îl caută prin nămeţi, pe un câmp unde a fost văzut ultima oară sâmbătă noapte. Se întorcea cu alţi patru prieteni de la discotecă, pe jos, deşi afară era un viscol cumplit. La un moment dat s-a separat de grup şi nu a mai fost văzut.

Poliţişti, jandarmi, angajaţi ai ISU şi localnici scotocesc de două zile câmpul de la marginea localităţii Oţeleni în cautarea lui Alexandru. Tânărul de 24 de ani a fost văzut ultima oară sâmbătă seara. Venea pe un viscol puternic de la o discotecă dintr-un sat vecin cu patru prieteni. A rămas în urmă şi s-a pierdut de grup.

Mariana Agiurgioaei, sora băiatului dispărut: „Am vorbit cu doi dintre ei şi niciunul nu s-a interesat să vadă dacă a ajuns acasă, nu a ajuns, hai să dăm un telefon, nimic. Ieşeau şi-l căutau atunci, poate îl găseau în viaţă. Acum, sunt atâtea zile”.

Oamenii legii au fost alertaţi abia la două zile după dispariţie.

Agent principal Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi: „Iniţial, familia, împreună cu prietenii au încercat să-l caute, văzând că nu reuşesc, ne-au anunţat.”

Aceste căutări sunt îngreunate din cauza căderilor de zăpadă şi a temperaturilor nu tocmai prietenoase.

Autorităţile au adus şi un buldoexcavator pentru a-l căuta prin nămeţii care măsoară şi doi metri. Şi localnicii au ieşit să dea o mână de ajutor.

Alexandru are 1 metru şi 75 de centimetri înălţime, ten deschis, faţă ovală, ochi căprui şi este tuns scurt. Când a plecat de acasă era îmbrăcat cu o geacă neagră cu glugă albă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri