Sari la conținut

Taxa de pod de la Feteşti: Mulţi şoferi preferă să stea la cozi fără să fie nevoie

Staţia de taxare de la Feteşti. La ora 10:00 dimineaţa, zeci de maşini care merg spre Constanţa aşteaptă să plătească taxa de trecere.

Încă nu am folosit vreodată (sistemul de plată prin SMS, n.r.) şi am zis că nu este sigur, din cauza asta”, spune un bărbat de ce preferă să stea la coadă.

„Pe urmă să ne pomenim că ne vine acasă (atenţionare de plată a taxei, n.r.)”, spune un alt şofer.

„Preferăm să dăm aici, plătim din siguranţă”, spune altcineva.

Alţii ar fi vrut să plătească din timp, la benzinării, dar spun că nu au reuşit.

„Am fost la o benzinărie şi nu aveau în Constanţa. Nu mă complic cu SMS-ul, pot să greşesc, pe urmă să plătesc amendă, prefer la staţii”, spune o femeie.

Şoferii care au achitat taxa la ghişeu au avut de aşteptat, în medie, 10 minute. Sistemul de plată prin SMS a fost introdus de 1 mai şi în două luni a fost folosit de peste 300.000 de ori.

Taxa de pod de la Feteşti poate fi plătită şi în benzinăriile OMV, Petrom, Rompetrol şi MOL.

Citeşte şi: Infotrafic | Cel mai aglomerat weekend de la începerea sezonului estival